Stimați ascultători, astăzi președintele Chinei, Hu Jintao, și-a încheiat turneul în România, Polonia, Ungaria și Uzbekistan și a sosit astă-seară la Beijing. Turneul a fost un succes și cu acest prilej s-au adâncit relațiile dintre China, pe de o parte, și țările vizitate, pe de alta. Marți colega noastră, Li Xin, aflată la specializare în România, a luat un interviu de la ambasadorul Chinei la București, Xu Jian. În interviu, domnul ambasador ne-a prezentat rezultatele vizitei președintelui chinez Hu Jintao în România, aruncând și o privire retrospectivă asupra dezvoltării relațiilor bilaterale din ultimii 55 de ani.
În ediția de astăzi a rubricii noastre Puntea Prieteniei", vă invităm să ascultați acest interviu.
------
Corespondent---Stimate domnule ambasador, cum apreciați vizita președintelui chinez Hu Jintao în România?
Ambasadorul Xu Jian---Eu cred că această vizită a fost foarte reușită. În timpul ei, președintele Hu Jintao s-a întâlnit cu președintele României, Ion Iliescu, cu premierul Adrian Năstase, cu președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, și cu președintele Camerei Deputaților, Valer Dorneanu. Președintele Chinei a avut un schimb de păreri aprofundate asupra relațiilor bilaterale și a problemelor internaționale.
Am constatat că R.P. Chineză și România au poziții asemănătoare sau identice asupra principalelor probleme discutate. În timpul vizitei au fost semnate cinci documente, o declarație comună, deci un document politic și alte 4 documente din domeniile cultural, economic și al turismului.
Sunt convins că această vizită va impulsiona și mai mult relațiile bilaterale din toate domeniile.
Corespondent--- În cursul vizitei, președintele Hu Jintao a rostit la parlamentul român un discurs intitulat Consolidarea prieteniei tradiționale, extinderea cooperării reciproc avantajoase". Ce părere aveți despre acest discurs?
Ambasadorul Xu--- Este un discurs foarte important. Este primul discurs rostit de un președinte al Chinei în parlamentul unei țări din Europa Centrală și de Est. În discursul său, președintele Hu Jintao a apreciat pozitiv relațiile bilaterale și a reiterat dorința Chinei de a dezvolta în continuare relațiile de prietenie tradiționale cu România. Președintele Hu Jintao a subliniat că relațiile chino-române au devenit deja relații multilaterale de colaborare, prietenie și de parteneriat, ceea ce oferă o nouă valență acestor relații. Totodată Hu Jintao a reafirmat politica Chinei față de acestă zonă, față de țările din Europa Centrală și de Est. Acest discurs va avea o amplă influență în această zonă.
Corespondent---V-ați ocupat mulți ani de dezvoltarea relațiillor bilaterale dintre China și România. Puteți să ne spuneți câteva cuvinte despre dezvoltarea acestor relații în ultimii ani?
Ambasadorul---Între China și România există relații tradiționale. În ultimii ani, aceste relații au cunoscut o dezvoltare impetuoasă. Contactele politice la nivel înalt au fost foarte frecvente. Președintele României, Ion Iliescu, și prim-ministrul român Adrian Năstase au vizitat anul trecut China. Iar anul acesta premierul Adrian Năstase a efectuat încă o vizită în țara noastră. La fel și președintele Camerei Deputaților, Valer Dorneanu. Iar ieri, președintele Hu Jintao și-a încheiat vizita în România. La nivel ministerial, schimburile sunt și ele foarte frecvente. În ceea ce privește cooperarea economică, mă bucur foarte mult să constat că această evoluează din ce în ce mai bine. Acum între cele două țări au loc discuții asupra unor obiective economice de mare anvergură. Sunt convins că relațiile chino-române din toate domeniile au o perspectivă foarte favorabilă.
Corespondent---În domeniul cultural există o colaborare foarte strânsă. Săptămâna trecută a avut loc o expoziție la Sibiu. Puteți să ne prezentați câteva aspecte ale colaborării culturale chino-română?
Ambasadorul---Și în domeniul cultural schimburile sunt foarte frecvente. Acum o săptămână a avut loc la Sibiu o expoziție de replici de bronz. Am fost prezent la acel vernisaj, care a fost foarte frumos. Și în anul acesta sunt prvăzute multe activități în domeniul cultural. De exemplu, săptămâna filmului chinezesc, câteva expoziții chineze în România și câteva expoziții române în China. Săptămâna trecută s-a deschis la București Centrul Cultural România-China, care se află la Palatul Ghica. Acest centru va organiza multe acțiuni de acest profil. La ceremonia de deschidere au fost prezente multe personalități importante din partea română, inclusiv ministrul culturii, Răzvan Theodorescu.
Corespondent---În calitate de actual ambasador al Chinei în România, care sunt intențiile dumneavoastră în sensul promovării relațiilor bilaterale?
Ambasadorul---Sarcina mea este să depun toate eforturile pentru impulsionarea și amplificarea acestor relații și pentru punerea în practică a hotărârilor luate de conducerile celor două țări.
Corespondent---Vă mulțumim pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu și vă doresc succes în acest mandat.
Ambasador---Vă mulțumesc.
------
Stimați ascultători, am difuzat interviul despre rezultatele vizitei președintelui Hu Jintao în România acordat în exclusivitate redacției noastre de către ambasadorul R.P.Chineze la București, Xu Jian. Vă mulțumim pentru atenție și vă dorim o seară plăcută.
|