Dragi prieteni, v-am prezentat în ediţia precedentă, viaţa şi personalitatea lui Lu Xun, ca şi locul de frunte pe care îl deţine în istoria literaturii chineze moderne. Lu Xun a fost apreciat pe bună dreptate de critica vremii drept Gorki al Chinei. Considerăm că este necesar să vă reţinem, în cele ce urmează, atenţia asupra capodoperei sale – nuvela „Adevărata poveste a lui A Q".

„Adevărata poveste a lui A Q" este o operă monumentală în literatura chineză modernă, care ilustrează din plin forţa creatoare şi luciditatea spiritului critic, specifice artei lui Lu Xun. Protagonistul nuvelei -- A Q -- este nu numai unul dintre eroii cei mai reprezentativi în galeria personajelor literare din istoria chineză, dar are şi o influenţă pe plan mondial. Nuvela este tradusă în zeci de limbi din lume, inclusiv bineînţeles, în limba română.

Explicând ceea ce l-a făcut să scrie această lucrare, Lu Xun a scris în 1927, în prefaţa pentru ediţia rusă a nuvelei în felul următor: „Întreaga literatură chineză antică, ce ne-a parvenit până acum, conţine ideile şi legile adepţilor câtorva înţelepţi, scrise de ei pentru ei înşişi. În ce priveşte poporul, el a crescut patru mii de ani în tăcere, vegetând ca iarba sub apăsarea unei stânci uriaşe ... De aceea este foarte greu să redai sufletul profund tăcut al poporului chinez, care astăzi (să nu uitaţi că este vorba de perioada de început a secolului trecut) încă este înconjurat de ziduri înalte, se va trezi într-un viitor apropiat şi îşi va croi drumul spre libertate, îşi va spune cuvântul".

„Adevărata poveste a lui A Q" este asemenea unei perle, creată din chinurile scoicii. Există în ea în egală măsură duioşie şi umor, sarcasm şi tristeţe, dar mai ales o nesfârşită şi grea tristeţe, care acoperă de îndată râsul, pe care unele avataruri ale lui A Q le-ar putea incita. Dar rotundul este foarte greu să-l cuprinzi în fragmente izolate. Este vorba, în nuvelă, de poporul chinez truditor, harnic şi exploatat, căruia prozatorul îi semnalează cu bunăvoinţă vicii la care trebuie să renunţe. De fapt, când îşi propune să creeze imaginea poporului, cu existenţa lui aspră şi tragică, Lu Xun realizează şi alte personaje ca Run Tu (din „Satul natal"), mătuşa Xiang Ling (din „Darul de Anul Nou") sau ricşarul din schiţa „O întâmplare". Dar A Q este cel mai reprezentativ şi complex personaj dintre acestea.

Cine este A Q şi care este mesajul pe care îl deţine? El este un ţăran declasat şi vagabond, la care mai stăruiesc calităţi ale poporului muncitor din care descinde (e conştiincios în muncă, lucrează cu pasiune, ştie să pună la contribuţie braţele lui puternice şi e plin de bucurie atunci când cineva îi laudă priceperea), dar în a cărui conştiinţă, cum e şi firesc la un declasat, se reflectă toate viciile morale caracteristice opresorilor: e servil faţă de cei puternici şi brutal cu cei mai slabi decât el, are un nemăsurat orgoliu al propriei personalităţi şi priveşte cu dispreţ ceea ce înţelegerea sa refuză să accepte, e beţiv, jucător de cărţi şi hoţ. Atunci când aude de revoluţie (din 1911) şi simte că la adăpostul ei ar putea jefui casa bogătaşului Zhao, „îşi leagă coada în creştetul capului şi e hotărât să devină revoluţionar cu orice preţ". Evident, A Q nu rereprezintă însuşi „poporul", ci o parte a vieţii sociale chineze la începutul secolui al 20-lea, viaţa deformată de mentalitatea exploatatorilor. Personajul complex creat de Lu Xun este o lentilă măritoare, prin care se reflectă clar tot ce era vicios, perimat şi ridicol, dar nu mai puţin primejdios, pentru progresul Chinei, în viaţa ei socială.

Existenţa lui A Q e o suită de avataruri şi înfrângeri. Bătut de derbedeii târgului şi dat cu capul de ziduri, el se depărtează plin de demnitate, fiindcă se socotea în sinea lui ca un „tată bătut de fiu", simţindu-se imediat învingător. După fiecare maltratare sau injurie, el ştia să-şi asigure o victorie a lui, sufletească, care a devenit proverbialul epitet în China „spiritul lui A Q" sau pur şi simplu „aqu-ism". Cu excelentă ironie, comportarea lui A Q este legată de atmosfera spirituală a Chinei semicoloniale şi semifeudale. El este simbolul Chinei aristocratice şi burgheze, al Chinei dregătorilor rapaci, care, după fiecare înfrângere suferită în dialogul cu puterile imperialiste, lăsa drept pradă în mâna agresorilor bucăţi de pământ şi avuţii imense, socotind toate acestea drept mari succese diplomatice şi continuând netulburată să creadă în superioritatea rafinamentului hanilor (chinezilor) asupra tuturor naţiilor lumii.

În „Adevărata poveste a lui A Q", sarcasmul este utilizat de Lu Xun şi în creionarea figurilor de exploatori. În casa boierului Zhao, omul cel mai bogat al târgului, nu se aprindea niciodată lampa, din spirit de economie. Membrii familiei se culcau devreme, îndată după masa de seară. Numai atunci când A Q rămânea la lucru şi noaptea se aprindea lampa în bucătărie. Bătut şi alungat din curtea domnului Zhao, A Q este rechemat cu o exagerată politeţe atunci când se reîntoarce cu bani şi mărfuri de furat de la oraş. Când izbucneşte revoluţia, domnul Zhao devine tandru cu A Q şi-l numeşte „prietene!", adăugând cu umilinţă: „A Q, prietene, nişte cunoştinţe sărace ca noi n-au importanţă pentru dumneata ..."

Fericitul învăţăcel (fiul domnului Zhao) devine „revoluţionar", îşi răsuceşte coada în creştetul capului şi, în numele „revoluţiei", prădează o mănăstire de călugăriţe. Desenul satiric al mentalităţii burgheze din China anului 1911 este desăvârşit prin nuanţarea ironiei.

A Q este un om harnic şi fără căpătâi, plutind în voia valurilor vieţii cu perfectă nepăsare şi veşnică voie bună. De fapt, A Q nu cere nimic de la viaţă decât un culcuş de vagabond într-un templu lăsat în paragină şi posibilitatea de a-şi astâmpăra foamea. Atunci când, îmbătat de iluzii dăunătoare, vrea să fac㠄revoluţie", este respins cu brutalitate şi apoi e arestat şi condmnat la moarte pentru o vină imaginară.

Figura lui A Q are un caracter universal, căci fiecare naţiune a avut la un moment dat în istorie, propriul său „A Q". Să ne gândim la personajul Caţavencu din capodopera „O scrisoare pierdută" a genialului I.L.Caragiale, ca să dăm un exmplu mai cunoscut dvs., prieteni români. Iată de ce criticii în domeniu apreciază c㠄Adevărata poveste a lui A Q" poate sta cu cinste alături de cele mai bune texte swiftiene, gogoliene, şi de ce nu, caragialiene