Satul Yaodeng populat de etnia Aini pe care l-am vizitat se află în sudul provinciei Yunnan şi are peste 70 de gospodării. Etnia aini face parte din naţionalitatea minoritară Hani care are circa 1 250 000 locuitori şi marea lor majoritate trăiesc în provincia Yunnan din sud-vestul ţării.

La intrarea în sat, am fost întâmpinat de săteni cu cântece şi dansuri. Deşi n-am înţeles ce cântau în limba lor, zâmbetul de pe faţa lor şi entuziasmul manifestat de ei m-au copleşit.

A venit în întâmpinarea mea şi primarul satului Chen Delan. M-a apucat râsul când l-am văzut îmbrăcat vânătoreşte: în haine din coajă de copac, cu căciulă tot din coajă de copac şi cu o sfoară de cânepă la brâu. Oare vrea să-mi arate trecutul populaţiei aini care se ocupa pe vremuri de vânat? Ştiu că mai toate satele populate de etnia aini se află în zone montoase şi colinare, cu altitudini între 1000 şi 2500 metri deasupra nivelului mării şi că locuitorii din aceste sate trăiau pe vremuri din vânat. Acum însă populaţia aini se ocupă în principal de cultivarea pământului, dovadă că la poalele munţilor am văzut suprafeţe întinse de terenuri terasate.

Primarul Chen Delan mi-a prezentat personal satul lui:

„Suntem 74 de gospodării cu 370 de persoane. Trăim în principal din cultivarea arborilor de cauciuc. Înainte vreme, cultivam cereale. După 1966, terenurile agricole au fost reîmpădurite. Avem acum case din bambus din generaţia a 3-a. Locuim la etaj şi creştem la parter porci şi păsări. "

La marginea satului, sunt terenuri agricole pe mai multe terase, alături de păduri şi tufişuri luxuriante. În împrejurimile satului mai găsim plantaţii de palmieri, bambus, peri, pruni, piersici etc.

În satul populat de etnia aini, casele au de obicei acoperişuri din ţigle cenuşii. În jurul caselor sunt plantaţi bambuşi sau arbori de cauciuc. În sat este linişte. Se aud doar din când în când strigăte ale femeilor care mână animale, strigăte care sună frumos ca un cântec.

Primarul mi-a spus că majoritatea locuitorilor rămaşi în sat sunt femei. Mulţi bărbaţi au plecat să lucreze la oraş. Femeile stau acasă pentru treburi casnice, îngrijirea bătrânilor şi munca agricolă. Femeile aini sunt foarte harnice şi de multe ori hainele pe care le poartă sunt făcute de ele din pânză ţesută tot de ele.

În satul Yaodeng, am văzut multe femei torcând în mici grupuri în faţa caselor. Se înţelege că hainele lor sunt din pânza de ţesută de mână cu firele toarse acasă. Am constatat totodată că femeile aini sunt foarte îndemânatice, bluzele lor au dantele color foarte frumoase, iar fustele lor au motive brodate cu fire colorate. Copiii lor au de asemenea în majoritate lor haine făcute acasă, numai că au culori mai strălucitoare.

Şcoala primară Laoyaodeng este singura şcoală din sat. Copiii fac aici 3 clase şi pe urmă trebuie să-şi continue studiul într-o şcoală din alt sat. Directorul şcolii Chen Jujian este considerat cel mai învăţat om din sat. A predat lecţii timp de 20 de ani. În trecut, i-a făcut o mare plăcere să povestească elevilor despre lumea din afară. Îi pare rău că acum elevii nu mai insistă să povestească, că se pot informa de la turişti al căror număr creşte an de an. Profesorul Chen a spus:

„Înainte vreme nu ştiam de turism. În urma dezvoltării turismului, avem şi curent electric. Toate gospodăriile au acum aparate electrice, au gaz metan. Aici este şi o rezervaţie naturală. Sunt elefanţi, leoparzi, bizoni şi alte animale sălbatice. Turiştii pot cunoaşte la noi farmecul satului populat de etnia aini.

O dată ce satul se îndreaptă spre viaţa modernă, aceste lucruri tradiţionale au devenit tot mai preţioase. De exmplu, portul vânătoresc al primarului a devenit un accesoriu de teatru mult îndrăgit de turişti. Când i-am spus că vreau să am o fotografie cu el, primarul m-a luat de mână şi m-a dus la el acasă. Am înţeles că vrea să ne pozăm la el acasă, pentru ca mai mulţi oameni să ştie cum arată casa lui.

Locuinţa de bambus al primarului are două niveluri. La parter creşte pui şi porci. La etaj, am văzut un televizor color şi un frigider. Primarul m-a poftit la masă şi a scos o sticlă cu vin de orez făcut în casă. Nu prea beau. Dar mi-a plăcut foarte mult vinul de la el de acasă şi am băut mult.

L-am rugat încă o dată să facă o poză cu mine. M-a condus de mână lângă fereastră. Şi-a rearanjat portul vânătoresc, a scos un arcul şi o săgeată, făcând gestul de a trage cu arcul. M-a impresionat foarte mult. Alături de el, aveam senzaţia că suntem într-un „ dialog între trecut şi prezent".

Ieşind din satul populat de etnia aini, m-am întâlnit în drum cu nişte elevi întorcându-se de la şcoală. Le-am oferit câteva stilouri şi creioane. S-au bucrat mult. Sunt singur că ei doresc foarte mult să cunoască lumea din afara munţilor. Pe când noi, care trăim atâta timp în oraş, preferăm mai mult să mergem pe jos în munţi, să avem parte de liniştea odihnitoare de acolo.