Ştefan Petică: „Sunt foarte încântat că am putut să iau parte la această festivitate. Pentru că o sărbătoare ca asta nu se găseşte oricând".
Vasile Bora Voicu: „Un proverb din înţelepciunea chineză spune că orice drum de 10.000 de li începe cu primul pas. Dacă spaţiul se măsoară în li, timpul se măsoară în zile şi, prin asemănare, dacă socotim ziua de 29 august 1968 ca ziua începutului emisiunii dvs. în limba română, sunt peste 10.000 de zile. Înţelepciunea românească are un proverb care spune ochii care nu se văd se uită. Dvs. aţi venit acum în mijlocul nostru să ne faceţi pe viu demonstraţia capacităţii dvs., a modului dvs. Sunteţi tot timpul alături de ascultătorii români."
Vasile Paraschiv: „Am fost în viaţa mea de trei ori în ţara dv. China a fost alături de poporul român în anii 50, când cineva vrea să ne stabilească nouă un rol numai ca o ţară agricolă. China a fost alături de noi în 1968. Noi am fost alături de poporul chinez, când o putere din Europa a vrut să impună Chinei un anumit drum. China şi-a ales drumul ei prin munca poporului chinez. Noi, poporul român, trebuie să ne bucurăm de prietenia Chinei. Întotdeauna am aţintit ochii spre China cînd alţii nici nu se uitau."
Valentin Olinici: „Am intrat pentru prima dată contact cu RCI prin Internet. Este deosebit de folositor faptul că putem afla informaţii despre China. Manifestarea de astăzi a fost deosebit de călduroasă şi s-a văzut multă apropiere, la fel şi relaţiile dintre cele două popoare."
Carmen Vulcan: „Mă bucur să mă reîntâlnesc cu RCI, cu secţia de limba română. Prin cei 3 colegi care sunt aici de fapt a venit la Bucureşti întreaga secţie în limba română, colegii cu care am lucrat 2 ani, şi este un moment de aducere aminte."
Adrian Mociulschi: „Este o atmosferă extrem de caldă şi extrem de plăcută şi mă bucur din nou să mă aflu alături de prietenii Chinei, de care mă simt atât de apropiat. Ca muzician, aş putea să mai spun că premiul pe care l-am obţinut în China mi-a oferit o perspectivă de afirmare atât pe plan internaţional, cât şi oportunitatea de a mă afla alături de poporul prieten chinez, de a mă afla lângă cultura chineză, din care m-am inspirat în creaţia componistică. În prezent lucrez la o simfonie, care va fi interpretată în viitoarea stagiune şi care este inspirată şi din melodii folclorice chineze."
Marius Isofache: „Eu sunt destul de impresionat de ceea ce aţi făcut dvs. în 35 de ani. Eu mi-aş dori foarte mult ca nu peste mult timp să ne întâlnim cu foarte mulţi prieteni, de ordinul sutelor, pentru că mulţi doresc să cunoască pe cei de la RCI, prietenii de la redacţia emisiunilor de limba română."
Badea Eugen din Bucureşti: „Sunt ascultător fidel al RCI. E foarte bună, interesantă, mai ales ştiri interne din China. Felicit poporul chinez pentru marea realizare, trimiterea unui cosmonaut în spaţiu şi aştept cu nerăbdare să vizitez frumoasa dv. ţară."
Cerchez Birsen: „A fost extraordinar, nici nu m-am aşteptat din partea dv. să ne simţim aşa de bine cât nu puteam să-mi imaginez. Deci n-am cuvinte să explic. De aceea vă mulţumesc pentru invitaţie."
|