(În decembrie 2003, ambasadorul României în China, domnul Viorel Isticioaia Budura, şi ambasadorul Republicii Moldova în China, domnul Victor Ion Borşevici, au vizitat postul nostru de radio şi au avut amabilitatea de a ne acorda câte un interviu.)
„Unul din demnitarii chinezi califica anul 2003 ca fiind anul prieteniei româno-chineze.
După evenimentele importante care au avut loc în China, începând cu Congresul Naţional al P.C.Chinez, cu reuniunea Adunării Naţionale a Reprezentanţilor Poporului din China, s-a deschis o nouă agendă a legăturilor dintre România şi China. Acest lucru a fost remarcat atât în convorbirile cu domnul prim-ministru Adrian Năstase, care a vizitat China în luna mai, cât şi în luna august, când preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a făcut o vizită de stat în China.
Convorbirile la cel mai înalt nivel au efecte imediate. În luna septembrie reuniunea Comisiei Mixte Guvernamentale a reunit la Beijing miniştri, demnitari din România şi din China, care s-au aşezat să discute despre agenda bilaterală în plan economic. Din luna septembrie până în prezent schimburile de delegaţie sunt extrem de frecvente, subliniind agendele mai concrete şi fructuoase la nivelul parteneniatelor instituţionale dintre principalele ministere şi agenţii guvernamentale din România şi China.
Forumul de Investiţii China-România, care a avut loc în luna septembrie la Beijing a fost un moment important. Am avut câteva prilejuri şi arătăm cât de multe sunt lucruri de interes pentru oamenii de afaceri chinezi care pot să vină, ca reprezentanţi ai unor companii mari şi solide din China pe piaţa românească cu produse, cu investiţii, cu proiecte de cooperare. Mă refer în mod special la proiecte din domeniul modernizării, restructurării, extinderii reţelei de infrastructură, de drumuri, autostrăzi, poduri din România, cele de modernizare din sectorul energetic, termo şi hidroenergetic, cele de construcţii şi dezvoltare a unor obiective industriale. Avem deja rezultate în această privinţă şi aş sublinia proiectul între Poşta Română şi firma din Shenzhen ZTE. Şi alte companii din domeniul telecomunicaţiilor şi al informaticii caută cu asiduitate, cu perseverenţă parteneri români. Nădejdea noastră este că în anul 2003 volumul de schimburi bilaterale va atinge un miliard de dolari americani.
Şi această agendă deschide perspectiva pentru anul următor, perspectivă frumoasă în care sperăm să vedem delegaţii de nivel vizitând România atât pe partea parlamentară, cât şi pe partea guvernamentală. Sperăm să vedem momentul aniversării celor 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi R.P.Chineză sărbătorit printr-un complex de manifestări de ordin cultural şi social."
|