Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2004-01-07 12:14:27    
O străveche asociație populară de muzică din China

cri-1

Dragi prieteni, în provincia Hebei din nordul Chinei există un sat obișnuit, numit Xinan. Deși este mic, asociația populară de muzică de aici este prestigioasă. Aceasta, formată din țărani de rând, are o existență de aproae 600 de ani, iar muzica interpretată de membrii ei a fost apreciată de împărații din vechimea Chinei.

Dragi prieteni, melodia tradițională pe care o ascultați acum este una reprezentativă din programul asociației din satul Xinan, și a fost interpretată timp de peste 200 de ani. Se spune că împăratul Qianlong din dinastia Qing a ascultat personal această piesă interpretată de sătenii din Xinan.

Potrivit Anuarului de Muzică al Chinei, asociația din satul Xinan s-a înființat în anul 1421. În prezent ea are 46 de membri, dintre care cel mai vârstnic este de 90 de ani, iar cel mai mic – doar de 10 ani.

Asociația de muzică din satul Xinan a parcurs în istorie o perioadă de apogeu în vremea împăratului Qianlong, un declin în timpul războiului împotriva agresiunii japoneze și o redresare după proclamarea Chinei noi. După cum a informat directorul Asociației, Jiang Huilai, atunci când împăratul Qianlong a venit în localitatea Baiyangdian pentru a-și petrece vara, asociația de muzică din Xinan l-a impresionat profund.

„ În timpul iarmarocului din Mozhou trebuie interpretate piese muzicale. Pentru că avea un palat-reședință în localitatea Baiyangdian, împăratul Qianlong a venit în luna mai când se organiza iarmarocul din Mozhou pentru a petrece aici vara. Deghizat în negustor, împăratul a venit la târg, unde a observat multe formații interpretând muzică. Piesele cântate de Asociația din Xinan au fost cu una mai multe decât cele interpretate la palat, iar acea piesă i-a plăcut mult împăratului. La întoarcerea în palat, împăratul a emis un decret prin care a cerut guvernatorului local să copieze toate piesele muzicale tradiționale și să le trimită la Beijing. De atunci melodia „ Guangyu își ia rămas bun de la Caochao" ( amândoi – mari personalități din perioada celor Trei Regate ), interpretată de Asociația din Xinan, a devenit piesa nr.1 la iarmarocul din Mozhou."

De aici asociația de muzică din satul Xinan a căpătat un mare prestigiu, și-a confecționat propriul său drapel și uniforme de spectacol, intrând într-o perioadă de înflorire.

Asociația dispune de un instrument muzical cu o foarte lungă istorie, numit Yunluo. Acesta este un instrument de percuție din antichitatea Chinei. 10 tobe cu diametrul de circa 12 cm sunt agățate pe un suport de lemn, lat de circa 50 cm și înalt de circa 65 cm. Yunluo produce sunete limpezi și plăcute.

În afară de instrumentele cu tradiție foarte veche, Asociația de Muzică din Xinan folosește și o metodă foarte deosebită de notare a muzicii – Gezi - în loc de notația în cifre arabe sau pe partitură.

Li Tiezhuang în vârstă de 90 de ani a lucrat în asociație preluând ștafata de la vechile generații.

„ Ce vârstă aveți dv.? " „90." „De când participați la asociație?" „ De când aveam 13-14 ani." „ V-a plăcut mereu să cântați la instrumente muzicale?" „Da. Din generație în generație. Nu știm precis câte generații au făcut parte din asociație. De când îmi amintesc eu, era în timpul împăratului Guangxu. Acum în asociație sunt copii care mi se adresează cu bunicule strămoș."

Probabil sub influența muzicii de-a lungul secolelor, locuitorii din satul Xinan se pricep extraordinar de bine la muzică. Copiii, care nu știau nimic la început, pot cânta la intrumente după ce învață 20 și ceva de zile. Guo Jianxin, de 12 ani, a început anul trecut să învețe să cânte la Sheng. Acum poate participa la diferitele spectacole susținute de formația satului.

„ Cum se numește instrumentul pe care îl interpreți? "

„ Sheng." „ De la cine ai învățat?" „De la unchiul meu." „ Din familia ta cine mai e în această asociație de muzică?" „ „Unchiul meu și tatăl meu." „ Ai învățat să cânți la Sheng pentru că ți-a plăcut ție sau ți-au cerut oamenii mari din familie?" „ Mi-a plăcut mie, deoarece am avut multe bucurii cântând la Sheng."

Tradiția străveche a Asociației de Muzică din satul Xinan a atras o mare atenție din partea personalităților din cercurile muzicale, iar mulți amatori ai muzicii din alte localități vin la Xinan să le învețe arta.

În sezonul liber de munci agricole locuitorii din satul Xinan organizează de regulă cencerte la care vin să asculte și numeroși săteni din apropiere. Concertul devine nu numai un program de divertisment pentru locuitorii din Xinan , dar și o legătură și o punte de prietenie între satele vecine, aducând bucurii infinite țăranilor din apropiere.