Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Farmecul insulei Miaozihu
2015-10-23 13:31:50 cri-1

- Ce venituri aveţi?

- Există foarte mulţi factori care destabilizează afacerea de pe insulă, cum este taifunul, de exemplu. Pentru că lucrez numai şapte luni aici, dacă socotesc veniturile anuale medii, acestea nu sunt foarte mari. De obicei, într-o afacere de pe insulă, poţi recupera capitalul investit după numai 10 ani. La începutul afacerii, nu am câştigat bine. Dar în ultimii ani, insulele Dongji sunt tot mai renumite, în special, cu sprijinul autorităţilor locale, datorită promovării pe Internet şi după realizarea filmului renumitului regizor, Hanhan.

- Cum vă promovaţi hotelul?

- Pe Internet, prin diferite website-uri turistice şi prin agenţii de turism. Avem şi noi un website, pe care l-am deschis în anul 2009. Avem şi conturi pe microbloguri şi pe wechat. Principala promovare este pe Internet.Avem acum şi un mic restaurant. La început, nu am avut. Îmi place să gătesc şi mâncarea are un gust foarte bun. Pe parcurs, turiştii mi-au cerut să gătesc pentru ei. Apoi, am deschis bucătăria mea proprie. Procentul şederii turiştilor aici este de aproximativ 60%. Acum avem 18 camere.

- Aveţi şi oaspeţi străini?

- Avem şi oaspeţi străini, dar sunt relativ puţini. Important este că, acum, oamenii ştiu că aici, pe insulele Dongji, marea este albastră, aerul este proaspăt şi produsele de mare au un gust deosebit. De aceea vin din ce în ce mai mulţi turişti.

Ca-n orice afacere, ai şi dificultăţi. Iar ca patron, trebuie să înveţi să te descurci singur, ne spune Tian Hong.

- Trebuie să învăţ, de la a repara o conductă de apă, aparate electrice, echipamente audio, până la maşini de făcut gheaţă. Apoi trebuie să ştiu cum să prepar cafeaua şi îngheţata. Viaţa de pe insule este cu totul altfel. Forţa de muncă este scumpă. De aceea, trebuie să rezolvăm noi totul. Nu vreau să mă îmbogăţesc din această afacere. Oricum, nu avem forţe de muncă suficiente. Iar dacă în fiecare zi avem hotelul plin de turişti, vom muri de oboseală. Ne dorim ca atunci când vom ajunge la vârsta de 70 sau 80 de ani, să avem unde să ne relaxăm şi să ne petrecem timpul rămas.

- Câţi turişti aveţi pe an?

- Turiştii străini sunt relativ puţini. Numărul total al turiştilor ajunge la aproximativ 30 sau 40 de mii pe an. În trecut, erau numai 7 sau opt mii pe an, dar în ultimii ani s-a înregistrat o creştere rapidă. Lucrurile s-au schimbat mult. Nu era nimic, aici, atunci când am fost prima dată. Acum facem promovare pe Internet. Sunt primul de pe insulă care a deschis un website. În societatea de astăzi, nu putem trăi fără Internet.

1 2 3
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China