Acum doi ani, cinci din cele 12 noi state membre din Estul UE - cele trei state baltice, Ungaria, şi România - păreau să fie devastate de criza financiară globală. Protestele sociale, deprecierile uriaşe monetare şi populismul păreau să domine societatea. Dar … nimic! Astăzi, toate aceste ţări se reîntorc la echilibrul financiar şi creşterea economică, fără perturbări dezastuoase.

Cauza crizei financiare din Europa de Est a fost reprezentată de un ciclu de credite standard denumite de specialişti "boom-and-bust". Ţări est-europene au atras mari fluxuri de capital extern, ca urmare a jocului politic global monetar, pentru că aici existau condiţii prielnice pentru afaceri. Apoi, creditele bancare pe termen scurt au devenit prea mari, prea multe şi au fost utilizate pentru finanţarea unor proiecte imobiliare şi de consum, moment în care inflaţia a început să îşi facă simţită prezenţa. În plus, deficitele de cont curent substanţiale, datoria externă din sectorul privat şi finanţele publice au fost generatoare de efecte negative. Această criză are o faţetă care seamănă cu criza economică din Asia de Est, din anii 1997-1998. Ţările din Asia de Est, alături de Rusia în 1998, Argentina în 2001, au ieşit din criză prin devalorizarea monedelor naţionale.

Un cor de economişti americani, inclusiv Paul Krugman, Kenneth Rogoff, şi Nouriel Roubini, au susţinut că Letonia, Estonia şi Lituania trebuie să îşi devalorizeze moneda. Nici unul dintre aceste state nu au făcut-o şi totuşi au găsit drumul de ieşire din criză. Statele baltice au avut mai multe motive pentru a nu-şi devaloriza moneda. Scopul lor a fost acela de a adopta moneda euro cât mai curând posibil, iar devalorizarea ar fi complicat acest proces. Pe măsură ce economiile lor mici şi deschise au fost puternic infuzate cu euro, creşterea preţurilor şi inflaţia ar fi determinat devalorizarea generală, care ar fi afectat, de asemenea, sistemele economice, inclusiv pe cele bancare.

În schimb, cele trei guverne baltice au optat pentru o "devalorizare internă", prin reducerea salariilor în sectorul public şi a costurilor serviciilor publice. În 2009, toate cele trei ţări au redus cheltuielilor publice cu 8-10% din PIB. Atunci când reducerile sunt mari, oamenii îşi dau seama cât de gravă este criza. Reducerile mici, de obicei livrate în mod egal, avantajează serviciile publice, în timp ce reducerile drastice trebui să fie făcute selectiv şi structural. Prin urmare, cele mici pot îmbunătăţi eficienţa economică.