Premierul Chinei, Li Keqiang, a prezentat miercuri un discurs în cadrul sesiunii Adunării Generale ONU, solicitând comunității internaționale să depună eforturi pentru construirea unei lumi a păcii, stabilităţii și dezvoltării durabile.
Li Keqiang a arătat că anul trecut, la Summitul ONU pentru dezvoltare, a fost aprobat Programul de Dezovltare Durabilă 2030, fiind prezentată o nouă perspectivă pentru dezvoltarea lumii.
Premierul chinez a declarat că acordă o mare importanță punerii în aplicare a Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030, China a jucat un rol important în promovarea reuniunii liderilor G20, pentru a se ajunge la un acord cu privire la dezvoltarea durabilă, În acest sens, a fost prezentat un plan de acțiune în cadrul Summitului G20 de la Hangzhou, dând un nou impuls eforturilor globale de dezvoltare durabilă.
În numele guvernului chinez, Li Keqiang a prezentat în faţa ONU planul național pentru punerea în aplicare a Agendei 2030.
Premierul a cerut țărilor să sprijine Organizația Națiunilor Unite și Consiliul de Securitate să joace rolul de lider în afacerile internaționale și să continue să îmbunătățească mecanismul de guvernare la nivel mondial.
Țările ar trebui să rămână pe direcția generală de a căuta soluții politice la problemele fierbinți, pentru a construi un parteneriat global, prin dialog, mai degrabă decât prin confruntare, prin parteneriat, mai degrabă decât alianțe.
Cu privire la provocările economice actuale, Li a declarat că economia mondială se confruntă cu problemele generate de o cerere insuficientă, de contradicții structurale. Acesta a sugerat țărilor să aplice diferite metode politice pentru a aborda problemele economice, combinând gestionarea reformelor și politici pe termen scurt şi lung. Toate țările trebuie să stabilească macro-politici responsabile și să adopte măsuri pentru a face față efectelor generate de globalizarea economică, a susţinut Li.
Acesta a cerut țărilor să se opună cu fermitate protecționismului sub toate formele și să protejeze sistemul de liber schimb reprezentat de Organizația Mondială a Comerțului, cu scopul de a susţine economia mondială să se dezvolte pe calea unei creșteri puternice, durabile, echilibrate și favorabile incluziunii, depunându-se eforturi pentru a se crea un mediu internațional propice pentru reducerea inegalităţilor și dezechilibrelor în procesul de dezvoltare globală.
Tema dezbaterilor celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU a vizat "Obiectivele de dezvoltare susținută: impuls universal pentru transformarea lumii".