Refugiații și migranții atrag tot mai mult atenția lumii, aceştia constituind o problemă legată de pacea și dezvoltarea lumii, o criză umanitară care încearcă conștiinţa omenirii, a declarat premierul Chinei, Li Keqiang, cadrul summitului Adunării Generale ONU dedicat refugiaților și migranților.
Li Keqiang a arătat că întreaga comunitate internațională trebuie să acorde un ajutor concret şi să dezvolte spiritul umanitar, fără să depășească linia morală. Rezolvarea crizei refugiaților și migranților necesită o cooperare internațională. Trebuie întocmite soluții complete și sistematice, coordonate de ONU, pentru combaterea trecerilor ilegale, a traficului de oameni și terorismului. Totodată, țările implicate trebuie să promoveze dialogul și consultările pentru a rezolva problemele și divergențele. De asemenea, statele lumii trebuie să stimuleze creșterea în comun și să evite dezvoltarea neechilibrată.
Li Keqiang a subliniat că autorităţile de la Beijing acordă importanță și participă activ la rezolvarea problemei refugiaților și migranților. În calitate de țară în curs de dezvoltare, China este dispusă să asume responsabilități corespunzătoare. Statul chinez va adopta o serie de măsuri umanitare și va coopera în această privință cu părțile terțe, cu organizațiile internaționale și țările în curs de dezvoltare, sperând ca prin eforturile comunităţii internaționale să fie rezolvată complet criza refugiaților și migranților.