Proiectul de rezoluţie privind Programul de dezvoltare economică şi socială în perioada celui de-al 13-lea plan cincinal a fost aprobat miercuri, cu 2.778 de voturi, de participanţii la ceea de-a 4-a reuniune a celei de-a 12-a legislaturi a Adunării Naţionale a Reprezentanţilor Poporului din China (ANRPC). În document sunt stabilite principalele obiective şi sarcini de dezvoltare socio-economică pentru următorii cinci ani, dar şi o serie de politici şi proiecte economice.
Potrivit programului, economia chineză va menţine un ritm de dezvoltare mediu şi ridicat, dezvoltarea bazată pe inovaţie urmând să înregistreze rezultate considerabile. Nivelul şi calitatea vieţii poporului chinez va creşte şi va fi îmbunătăţită, gradul de civilizaţie socială urmând să ajungă la un nivel ridicat.
Pe de altă parte, mediul ecologic va fi îmbunătăţit. Până în anul 2020, Produsul Intern Brut (PIB) şi venitul mediu pe cap de locuitor din China se vor dubla, comparativ cu anul 2010, valoarea totală a PIB urmând să depăşească 90.000 de miliarde yuani. De asemenea, ritmul mediu anual de creştere economică va fi menţiunut, în următorii cinci ani, la peste 6,5%.