O delegaţie a Partidului Comunist din China (CPC) a încheiat, luni, o vizită de trei zile în România, în timpul căreia a avut întâlniri cu liderii partidelor politice din ţara Est-europeană, transmite agenţia oficială de presă chineză Xinhua.
Delegaţia, condusă de Zhou Li, vice-ministru al Departamentului Internaţional al Comitetului Central CPC, s-a întâlnit cu liderii Partidului Social Democrat, Partidului Naţional Liberal, Uniunii Naţionale pentru Progresul României şi cu prefectul Judeţului Constanţa.
În cadrul unei întâlniri derulate la Institutul Social Democrat "Ovidiu Şincai", Zhou a informat gazdele române cu privire la noul concept şi strategie chineză a preşedintelui Xi Jinping, privind cele "Patru teme generale", care includ eforturile cuprinzătoare de a construi o societate prosperă moderată, aprofundarea reformelor, consolidarea statului de drept şi reglementarea strictă a partidului.
Zhou Li a avut, de asemenea, shimburi de opinii cu liderii partidelor politice privind consolidarea cooperării practice între partide, precum şi pe marginea situaţiei internaţionale şi regionale.
Foto: www.psd.ro