Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Noul Ambasador al R. P. Chineze la Bucureşti primit de ministrul Bogdan Aurescu
2015-01-30 14:39:00 cri-1

Ambasadorul Xu Feihong a fost primit, miercuri, de Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.

Şeful diplomaţiei române i-a urat ambasadorului chinez succes în activitatea sa şi şi-a exprimat încrederea că relaţiile foarte bune dintre cele două ţări, definite de Parteneriatul Amplu de Prietenie şi Cooperare, care anul trecut a împlinit 10 ani de existenţa, vor continua să se dezvolte activ şi pragmatic, inclusiv în direcţia concretizării proiectelor economice importante aflate pe agenda bilaterală. De asemenea, l-a asigurat pe ambasadorul Xu Feihong de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe şi al autorităţilor române, în general, pe durata mandatului său în România.

Ministrul Bogdan Aurescu şi ambasadorul Xu Feihong au trecut în revistă stadiul relaţiei bilaterale şi au convenit asupra încurajării şi promovării în continuare a contactelor politice şi a cooperării economice.

Apreciind buna colaborare pe plan multilateral dintre cele două părţi, cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii privind perspectivele reformei Consiliului de Securitate al ONU.

De asemenea, ministrul român al afacerilor externe a mulţumit ambasadorului pentru acceptarea, de către partea chineză, a invitaţiei adresate ministrului chinez de externe, Wang Yi, de a efectua o vizită la Bucureşti în cursul anului 2015.

Sursa: mae.ro

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China