Comisia de Control a Disciplinei din cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez a prezentat, duminică, rezultatele celei de-a doua runde de inspecţii realizate în al treilea trimestru al anului 2014.
Inspectorii au efectuat controale periodice în provinciile Guangxi, Qinghai, Tibet, Zhejiang, Hebei, Shaanxi, Helongjiang, Sichuan, Jiangsu şi în municipiul Shanghai. De asemenea, au fost derulate inspecţii speciale la Administraţia Generală de Sport, Academia Chineză de Ştiinţe şi la Grupul Auto FAW.
Rezultatele arată că mai există probleme de disciplină privind stilul de muncă al cadrelor, de aplicare a centralismului democratic, de selecţie şi numire a cadrelor. De asemenea, au fost identificate practici de colaborare a cadrelor cu comercianţi, corupţia în rândul cadrelor de elită, o denaturare a relaţiilor la primele niveluri administrative, cumpărarea şi vânzarea de funcţii.
De la convocarea celui de-al 18-lea Congres al P.C.Chinez, Comitetul Central al P.C. Chinez a efectuat cinci runde de inspecţii, rezolvând o serie de cazuri de corupţie.