Reprezentanţii sud-coreeni şi nord-coreeni au discutat, miercuri, despre modul de prevenire a incidentului de sistare a activităţilor în Zona Industrială Kaesong şi alte probleme, ajungând la un acord în cinci puncte.
Conform înţelegerii, cele două ţări şi-au luat angajamentul să prevină repetarea situaţiei şi să asigure securitatea angajaţilor sud-coreeni în parc. Totodată, va fi protejată siguranţa capitalului firmelor şi vor fi soluţionate problemele cu care se confruntă companiile de transport, comunicaţie şi la trecerea mărfurilor prin vamă. De asemenea, vor fi create condiţiile necesare pentru funcţionarea legală a firmelor din Zona Industrială. Acordul prevede înfiinţarea unei comisii comune de gestionare a parcului. În plus, firmele sud-coreene vor repara instalaţiile pentru reluarea cât mai rapidă a producţiei.
Preşedintele sud-coreean, Park Geun-hye, speră că această discuţie să deschidă o nouă pagină a legăturii cu Coreea de Nord. Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a salutat realizarea acestui acord.