Consultările din cea de-a 7-a rundă de negocieri dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, legate de redeschiderea complexului industrial Kaesong, s-au încheiat, miercuri seara. Părţile au ajuns la un consens şi au semnat un acord.
Ministerul Unificării din Coreea de Sud a declarat, într-un comunicat, că la această rundă de consultări au fost organizate două plenare şi trei runde de discuţii între negociatorii şefi ai celor două părţi. În cele din urmă, părţile au ajuns la un acord privind normalizarea situaţiei în complex.
Mai precis, cele două părţi şi-au promis, reciproc, că nu vor crea în viitor evenimente cum ar fi întreruperea transportului şi a telecomunicaţiilor, retragerea angajaţilor şi altele, care să ducă la oprirea activităţii în complex. De asemenea, va fi înfiinţată o comisie comună, ai cărui membri vor discuta probleme legate de pierderile cauzate prin întreruperea producţiei din complex şi despre despăgubiri.
În plus, părţile sunt decise să promoveze procesul de internaţionalizare a complexului şi să atragă investiţii străine.