Valoarea globală a producţiei asigurate de zona maritimă din China a atins în 2012 5008,7 miliarde de yuani, circa 795 de miliarde de dolari americani, în creştere cu 7,9% faţă de 2011, contribuind cu 9,6% la Produsul Intern Brut al Chinei, conform Administraţiei Oceanice de Stat.
Datorită politicii preferenţiale şi investiţiilor, producţia de medicamente pe bază de produse biologice marine a crescut semnificativ. De asemenea, în zone maritime au fost date în exploatare turbine eoliene de mare putere, a crescut şi producţia minieră maritimă prin îmbunătăţirea managementul privind exploatarea nisipurilor marine.
În acelaşi timp însă, pe fondul fluctuaţiei preţurilor la petrol, la nivel global, a încetinirii creşterii economice, măsurilor de reglare a extracţiei de petrol şi gaze maritime şi a altor factori, producţia de combustibili din zonele maritime a scăzut pentru prima dată în ultimii ani.