Potrivit datelor publicate, recent, de Direcţia de Statistică, produsul intern brut realizat de China în al doilea trimestru al acestui an, a crescut cu 7,6%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
"El Pais" menţionează că, în actuala situaţie în care creşterea economiei mondiale se află în depresiune, China a început şi ea să-şi regleze evoluţia creşterii economiei naţionale proprii. Iar acest lucru afectează entităţi economice emergente din alte regiuni ale lumii. Astfel, Brazilia, Peru şi Chile sunt afectate în modul cel mai evident. Potrivit unor analize economice, scăderea cu 1% a ritmului de creştere a produsului intern brut al Chinei, cea mai mare ţară exportatoare pentru cele trei state, înseamnă scăderea ritmului de creştere a produsului intern brut, nu doar în cele trei ţări, ci şi în majoritatea celor din America de Sud, cu 1,2%.