Preşedintele României, Traian Băsescu i-a conferit, zilele trecute, Ordinul naţional "Steaua României", Ambasadorului Chinei la Bucureşti, Liu Zengwen, care-şi va încheia în curând mandatul, pentru a evidenţia contribuţiile aduse de către acesta la impulsionarea relaţiilor de prietenie între cele două popoare.

Liu Zengwen a subliniat că această apreciere îi revine şi echipei pe care o conduce, iar onoarea de a primi această distincţie reprezintă o apreciere pozitivă a dezvoltării relaţiilor bilaterale. Guvernul chinez preţuieşte foarte mult prietenia tradiţională cu România, a adăugat Ambasadorul chinez.
Ordinul naţional "Steaua României" reprezintă unul din cele mai importante distincţii acordate de statul român.