Senator Wine este o companie privată de vinuri din România care încearcă să ofere lumii o paletă cât mai largă de expresie a soiurilor româneşti şi de a pune amprenta locurilor şi spiritului românesc asupra soiurilor internaţionale. În cadrul unei ceremonii de degustare a vinului, compania a prezentat oamenilor de afaceri chinezi, în 25 august, la Ambasada României de la Beijing, toate soiurile de vinuri pe care le produce.Manager export al Senator Wine, Ciprian Neacşu a declarat că îşi doresc să fie prezenţi pe piaţa chineză, o piaţă imensă şi în plină dezvoltare, mai ales că există companii în China care au un deosebit interes faţă de produsele vinicole din ţara noastră şi care şi-ar dori să promoveze vinul românesc, aici, pe piaţa chineză. Compania românească este iniţiativa a doi fraţi îndrăgostiţi de vin, înfiinţată în anul 1991, producţia de vin începând în 1997. Are cartierul general în Focşani, Vrancea, dar are unităţi de producţie în toate cele patru zone din România unde se produce vinificaţia primară şi asigurarea calităţii vinurilor. Senator este un producător de vinuri care exploatează peste 800 de hectare de vie, localizate in cele mai importante zone oenologice din România: Huşi, Însurăţei, Vrancea şi Tirol în vestul ţării. "Astfel, compania are posibilitatea să selecteze cele mai bune vinuri din fiecare regiune şi să ofere consumatorilor un standard ridicat de calitate. Brandurile aflate în portofoliul companiei sunt Monşer, Varius şi Senator Collection. Monşer este cea mai mare gamă de soiuri pure româneşti, Varius o colecţie de cinci soiuri internaţionale, iar Senator Private Collection sunt două cupaje, unul alb şi unul roşu", a mai spus Ciprian Neacşu. În acest moment, în plantaţiile firmei se găsesc peste 20 de soiuri de vinuri din care amintim: Fetească Neagră, Fetească Albă, Tămâioasa Românească, Busuioaca de Bohotin, Merlot, Cabernet Sauvignon, Muscat Ottonel şi altele. Toate aceste soiuri au fost gustate şi apreciate de oamenii de afaceri chinezi, prezenţi la Ambasada României. Unii dintre ei au spus că sunt tot mai interesaţi să aibă acces la vinuri de calitate, iar România este o ţară unde se produce vin la cel mai înalt nivel. Alţi oameni de afaceri chinezi ne-au povestit că au fost în România şi chiar în zona Vrancei şi că au descoperit, deja, calităţile vinului Senator Wine, iar dezvoltarea societăţii chineze, în continuare, va necesita vinuri de calitate.