Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Vitaminele şi sănătatea noastră
2014-02-27 14:16:23 cri-1

Lipsa vitaminelor din organism se traduce prin: buze uscate şi crăpate, piele înroşită şi iritată pe braţe şi pulpe, piele uscată, sindrom premenstrual, creşterea înceată a părului, ochi înroşiţi şi obosiţi, exfolierea unghiilor, lipsa fierului, a zincului sau a acizilor graşi, ten palid, anemie, furnicături în picioare pe timpul nopţii, acnee. Diverse probleme apărute la nivelul funcţionării organismului pot fi cauzate de carenţele de vitamine. Stările de oboseală, insomnia, scăderea imunităţii, starea de irascibilitate, pot fi cauzate şi de faptul că organismul nu dispune de vitaminele necesare unui ritm de viaţă sănătos.

Vitaminele se împart în două categorii: vitamine solubile în apă, numite hidrosolubile şi vitamine solubile în grăsimi, numite liposolubile. Cele solubile în apă sunt eliminate din organism în cazul în care sunt în exces, pe când cele solubile în grăsimi nu vor fi eliminate din organism şi vor fi stocate. Nevoia de vitamine solubile în apă apare mult mai des în organism. Vitaminele solubile în apă sunt: B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9, B12, C. Vitaminele solubile în grăsimi sunt: A, D, E, K.

În continuare vă prezentăm vitaminele necesare traiului nostru zilnic, cum ar fi:

Vitamina A/Beta-caroten este bună pentru vedere, creştere, piele sănătoasă, imunitate. Se găseşte în spanac, legume verzi, morcov, broccoli, caise, lapte, cereale.

Vitamina D este benefică pentru sănătatea oaselor. Se găseşte în lapte, cereale, somon, sardine.

Vitamina E asigură sănătatea membranelor celulare, este antioxidant. Se găseşte în uleiuri vegetale, nuci, seminţe, cereale.

Vitamina K ajută la coagularea sângelui. Se găseşte în legume verzi, lapte.

Vitamina B-1-tiamina extrage energia din alimente, asigură un sistem nervos sănătos. Se găseşte în cereale integrale, fasole boabe, carne.

1 2 3
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China