Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Lucian Pintilie omagiat la Beijing
2019-04-26 16:07:53 cri-1

Pentru Mihai Fulger, director artistic al Arhivei Naţionale de Filme şi Dr. Andrei Gorzo, critic de film şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti, experienţa întâlnirii cu specialişti şi publicul chinez a fost una inedită. Iată ce ne-a spus Mihai Fulger.

Este o cultură complet diferită faţă de cele cu care am avut până acum tangenţe şi cred că, în egală măsură, şi noi suntem destul de exotici pentru localnici. Deci, în cele câteva zile în care am stat aici cred că a fost cumva o ciocnire a civilizaţiilor, dar sunt foarte încântat să mă aflu aici, mai ales că am participat la ceea ce pare a fi prima proiecţie a unui film de Lucian Pintilie în China.

Şi nu orice film…

Şi nu orice film. Un film considerat de un grup de 40 de critici care au votat în 2008, cel mai bun film românesc din toate timpurile, Reconstituirea.

Cum credeţi că au înţeles sau dacă au înţeles chinezii, publicul chinez mesajul acestui film, dacă au înţeles filmul în totalitate, este un film tulburător.

E greu de spus în ce măsură a fost înţeles filmul, dar cred că spectatorii îşi dau seama, chiar dacă intuitiv, de motivele pentru care acest film a avut probleme cu cenzura de stat în România şi cred că curajul acestui film îi poate mişca sau tulbura şi pe spectatorii chinezi. Nu ştiu dacă ei au înţeles toate relaţiile existente între personaje, au fost şi întrebări în acest sens, dar oricum cred că când comedia devine tragedie fiecare spectator care a urmărit cu atenţie filmul este afectat.

Dvs. sunteţi critic de film, putem spune că acest film este actual?

Cu siguranţă este un film actual pentru că, pe de-o parte, este vorba despre relaţia dintre putere şi cinema, şi cred că în general relaţia dintre puterea şi mass-media am putea spune, acesta este în continuare un subiect extrem de actual, este vorba despre educaţia tinerilor şi ce metode folosim în educarea tineretului. Este vorba de relaţia cu autoritatea, cu autorităţile statului şi sunt foarte multe probleme care rămân de actualitate şi despre care se mai pot face mii şi mii de filme. Da, este un film actual cu siguranţă.

Cum vi s-a părut atmosfera în timpul vizionării filmului?

M-am bucurat că sala a fost aproape, aproape plină, m-am bucurat şi că foarte mulţi au rezistat până la sfârşit şi chiar au stat şi la sesiunea de întrebări şi răspunsuri de după proiecţie. În general, am observat că nu s-a râs atât de mult cât ar fi râs românii la momentele comice ale filmului pentru că sunt şi destul de multe momente comice, dar per ansamblu cred că a fost o receptare foarte bună a publicului chinezesc.

1  2  3  4  5  6  7  8  
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China