Domnule Horia Bădescu vă spun bună ziua de la Beijing şi vă mulţumesc pentru că aţi acceptat acest dialog la Radio China Internaţional, secţia de limba română. De curând aţi vizitat China. Aş începe prin a vă întreba cum vi s-au părut culorile toamnei în China？Parafrazându-vă, a fost "toamnă nebun de frumoasă" în perioada şederii dvs. aici？

Vă mulţumesc, în primul rând, pentru invitaţia de a fi prezent la postul dvs. de radio, la Radio China Internaţional, şi vreau să vă spun că, într-adevăr, am avut un noroc extraordinar, toamna a fost cu adevărat nebun de frumoasă ca toamnă, şi mai ales, n-aş spune toamnă a prieteniei, pentru că prietenia nu are anotimpuri, iar eu m-am bucurat să regăsesc după 40 de ani aceeaşi ospitalitate şi aceeaşi fraternitate într-o toamnă nebun de frumoasă la Beijing, la Jinan, la Qufu, şi în toată perioada în care am avut şansa să mă aflu alături de delegaţia română acolo.

Cum aţi redescoperit atunci China？

Mă pregăteam să mă reîntâlnesc cu China pe care o descoperisem într-o excursie a universităţii din Cluj cu patru decenii în urmă, atunci când mă duceam înspre acest tărâm de poveste pentru mine la acea oră şi care rămâne, într-un fel, la fel. În urma unor lecturi era China pe care o cunoşteam, prima dată am venit în contact cu ea, atunci când am citit în copilărie Jurnalul Spătarului Milescu, drumul lui către "împărăţia chitailor", cum spunea el, era China din lecturile romaneşti din Malraux, cu condiţia umană şi cu acel personaj Gisors, era Marco Polo, era o lume din aceasta fabuloasă, pe care am respirat-o şi am încercat să o înţeleg în datele ei fundamentale. Acum a fost o delegaţie, după cum ştiţi, a organizaţiei Copyro, care este organizaţia noastră aici pentru apărarea drepturilor de autor şi însoţit de alţi patru colegi români scriitori, academicianul Ioan Pop, poetul Lucian Vasiliu, prozatorul Gheorghe Schwartz şi medicul-scriitor Corneliu Zeana ne-am aflat în China, la Beijing şi în provincia Shandong şi în celelalte locuri în care am fost, venind cu nerăbdarea aceea de a vedea cât de adevărată şi cum arată la faţa locului această nouă Chină, această Chină care izbucneşte dintr-o dată. (…) China s-a trezit şi s-a trezit spectaculos şi îşi demonstrează la această oră marea, marea putere economică, marea forţă de inventivitate, de gândire, de perseverenţă în a face lucrurile cum trebuie şi pentru mine şocul a fost când am intrat prin periferiile Beijingului, în locul acelei impresiuni de sat asiatic pe care o avusesem atunci, acum 40 de ani, cu grădinile de zarzavat şi cu oameni care mânau cărucioare, atelaje, în periferia Beijingului, să întâlnesc o lume de secol urbanistic XXII, cu o pădure de zgârie-nori, cu arhitecturi futuriste, cu geometrii insolite care sunt armonizate pot să spun în jocul volumelor şi culorilor, metal şi sticlă conclucrând la estetica modelării spaţiului, mall-uri imense cum vezi peste tot în marile oraşe ale lumii, pe măsura unei naţiuni, zic eu, care muta, îmi dădeam seama, pe verticală tradiţia grandorii orizontale. Comodităţi şi confort de ultimă oră, mi-am notat. O mare de automobile care alungaseră de pe largi bulevarde pădurea de biciclete cu care m-am întâlnit acum 40 de ani. Dar am revăzut aceste biciclete, acest minunat obicei de a folosi bicicleta şi acum.

Este un trend aici. Deplasarea ecologică…

Da, da, e o viaţă pulsând dinamic, alert, clocotitor. Cum ziceam, e o Chină orgolioasă în a demonstra că a devenit o superputere economică, care-şi permite un ritm de construcţie extraordinar, când am aflat cât e reţeaua de autostrăzi, 120.000 de kilomteri, şi reţeaua de trenuri de mare viteză pe care eu le cunoşteam din Franţa şi care sunt la fel de comode şi de rapide. Am mers de la Beijing la Jinan cu 300 de km pe oră cum merg şi TGV-urile franţuzeşti. Mai mult, am găsit o Chină care era gata să ofere sprijin financiar şi asistenţă tehnologică şi altora, mai ales României, de care o leagă o prietenie de decenii, şi o Chină care se uimeşte că România nu răspunde pe măsura ofertei. În Beijing eşti la ora asta ca-n oricare dintre marile metropole ale lumii. Este acelaşi tip de viaţă, sunt valori existenţiale apropiate, dacă n-ar fi diferenţele să spunem fizionomice nu m-aş fi gândit că sunt la Beijing sau că nu sunt undeva la Brisbane sau la Londra sau în oricare altă capitală apuseană.

Spuneaţi mai devreme că programul dvs. a inclus întâlniri şi vizite la Beijing şi Jinan, oraşul reşedinţă al provinciei Shandong. Aş vrea să vorbim mai întâi despre Beijing. În ce a constat efectiv vizita dvs. aici？

În primul rând au fost întâlniri cu reprezentanţii de frunte ai Uniunii Scriitorilor din China şi, bineînţeles, şi cu reprezentanţii Oficiului de protecţie a drepturilor de autor care aparţine Uniunii Scriitorilor din China. Am avut şansa şi onoarea să ne întâlnim cu unul dintre vicepreşedinţii Uniunii Scriitorilor, Yang Jingming, cu domnul Zhang Tao, director general la Departamentul de relaţii internaţionale, cu doamna Lv Jie, care e directorul Oficiului pentru protecţia drepturilor de autor. Am avut şansa să-l cunoaştem pe acest important, mare traducător şi din limba română, Xu Wende, care a tradus atât de frumos pe Eminescu în limba chineză şi care face şi serviciul acesta de a oferi, de a traduce în limba română, valori importante ale culturii chineze, am primit cărţi de-ale domniei sale care vorbesc despre poezia, marea poezie şi marea filozofie chineză.

Ce locuri aţi cutreierat în capitala Chinei şi cum aţi perceput această lume profundă şi milenară？

Eu am revăzut nişte locuri pe care le ştiam deja şi mi-a făcut plăcere să le revăd, pentru că, să spunem, China milenară, China valorilor artistice care s-au adunat în secole şi secole este acolo lângă acest, cum spuneam, peisaj urbanistic de secol XXII chiar. Am revăzut Palatul Imperial. Am revăzut Templul Cerului. Am făcut o vizită la Marele Zid. N-am avut atâta timp cât să revedem, de exemplu, mie unul mi-ar fi plăcut să revăd Templul Norului Verde, unde m-am desfătat cu acea profuziune extraordinară de statui ale lui Budha. Sunt 508 statui la care faţa fiecăruia reprezintă o altă nuanţă a interiorităţii umane. Ceva fantastic! Dar ce mi-a făcut plăcere să revăd, revăzând deci aceste lucruri pe care le-am pomenit, a fost faptul că te găseşti în faţa unui univers care te copleşeşte prin cantitate, prin rafinament ornamental, prin armonia coloristică, prin eleganţa arhitectonică şi, nu în ultimul rând, prin ţesătura simbolică ce leagă toate aceste edificii într-o plasă de o încântătoare şi poetică armonie, cu toate acele alei pietruite, poduri, galerii de marmură. Aceste culori care europeanului îi pot părea foarte violente, dar care se armonizează, nu numai în simbolistică, ci şi în paleta coloristică. M-am întâlnit şi am tradus din nou, ochiul meu a tradus în frumuseţea acestor lucruri pe care le-am văzut, răbdarea şi perseverenţa care au purtat mâna neîntrecuţilor meşteri ale căror dălţi au sculptat în lemn, piatră, marmură, simfonia ornamentală despre care vorbeam, pentru care singura noţiune estetică posibilă a fost una generică. Şi vreau să subliniez acest lucru. L-am constatat şi atunci şi acum. Spuneam de această estetică posibilă pe care aş numi-o chinezăria. Este atâta migală, atâta atenţie, atâta artă, încât orice altă definiţie ar fi fost improprie. Nimic n-o poate egala ori depăşi, fiindcă nicio altă seminţie, în afară poate de aceea care a născut voluta care poartă numele arabesc, n-a reuşit să-şi impună numele unui fapt de estetică, ori de ce nu, unei fiinţe estetice cu valoare categorială, fiindcă există fără îndoială la acest mare popor nu numai vocaţia grandorii, a exprimării pe dimensiuni care cochetează cu infinitul mare, ci şi una a miniaturalului, adică în fapt a exprimării aceleaşi grandori în orizontul infinitului mic. Această grandoare pe care acum China o trimite prin arhitecturile acestea futuriste din planul orizontal către verticalitate, către cer, către locul unde vieţuia marele dragon.

Aţi ajuns apoi la Jinan. Cum a fost călătoria în oraşul izvoarelor？

Mai întâi călătoria a fost, cum vă spuneam, de o admirabilă comoditate şi modernitate, în două ore am făcut 600 de km, până la Jinan, de la Beijing, în două ore am fost acolo şi ne-am trezit din nou înconjuraţi de aceeaşi primire extraordinară, de aceeaşi prietenie, de aceeaşi sinceritate în relaţiile umane pe care am întâlnit-o şi acum 40 de ani, dar şi acum la Beijing şi care s-a repetat la Jinan, unde, de asemenea, ne-am întâlnit cu conducerea Uniunii Scriitorilor din această provincie, filială care aparţine marii Uniuni a Scriitorilor, dar care are structura sa, ne-am văzut acolo, am discutat probleme ale literaturii. La Beijing am discutat probleme legate de protecţia drepturilor de autor, aici subiectul a fost să vedem care este starea literaturii şi cum se oglindeşte ea chiar în relaţiile româno-chineze, starea celor două literaturi. Cum se percepe în China şi în România rostul literaturii la această oră, rolul ei, care sunt curentele estetice care funcţionează în literatura lumii la această oră şi ne-am văzut acolo cu doi dintre vicepreşedinţii Uniunii Scriitorilor din provincia Shandong, Miao Changshui şi Yang Xuefeng, cu alţi confraţi, cu oameni cu care am fost bucuroşi să stăm de vorbă şi care, cum spuneam, ne-au înconjurat cu o mare ospitalitate, cu o mare prietenie. A fost la fel şi aici, acelaşi şoc, mai ales al centrului oraşului Jinan, care este la fel de modern şi de inspirat în arhitecturile clădirilor de-acolo. Oraşul izvoarelor are un parc splendid pe care am reuşit să-l vizităm şi unde ne-am întâlnit cu elemente ale Chinei tradiţionale, ca să spunem aşa, pe care le-am regăsit apoi la Qufu, oraşul naşterii, vieţuirii şi locul unde se odihneşte marele filosof Confucius.