… cum ai reuşit …

Hai, descrie-ne una dintre lucrările tale. De exemplu, cea pe care o vedem aici, prima. Cum ai făcut-o, ce exprimă, ce încerci să transmiţi?

De exemplu, în acest tablou care se numeşte The Fall, care înseamnă Căderea, se numeşte The Fall pentru că se văd aceste linii care arată ca picăturile de ploaie, ca ploaia care cade pe pământ la orizontală, dar nu este atât de sugestiv. Adică e cumva o cădere dar nu atât de clară, trebuie mai degrabă interpretată şi vreau ca lumea să interpreteze şi faptul că aceste linii se unesc, se interconectează, o transformă într-un sistem care poate fi interpretat ca orice altceva într-un final. Este o compoziţie, nu?

Şi ne laşi să găsim noi mesajul, substratul, ca să spun aşa …

Tablourile mele pare că au un efect foarte diferit asupra oamenilor, pentru că fiecare om vede altceva în ele. Toată lumea interpretează, vede altceva. Unii oameni se focusează pe conexiuni sau pe textură sau pe micile detalii. Alţi oameni văd întreaga imagine, compoziţie. Am impresia că, cumva, este jocul meu, este dansul meu, este lupta mea, dar pe de altă parte este şi interactiv pentru că privitorul proiectează în tablourile acestea lucruri din subconştientul lui.

Cât de mult te-a influențat în lucrările tale arta picturii cu cerneală chineză?

După cum v-am explicat mai devreme am preluat-o de la un coleg chinez.

Dar ai mai studiat?

Nu în mod special. Am intrat în contact cu mai multe persoane care pictează cu ink, cu cerneală în modul tradiţional. Mi se pare fascinant, dar nu simt nevoia să-l preiau ca atare. Şi cred că ceea ce ajunge pe pânza mea este foarte procesat prin propriul meu filtru.

De ce ai ales dansul ca titlu al expoziției tale, ce semnificații are dansul în tablourile tale? De ce te joci cu dansul în lucrările tale?

Pentru că dansul este un act în care, de obicei, participă doi oameni sau două entităţi, să spunem aşa. Şi una dintre entităţi, evident, sunt eu. Cealaltă este proiecţia fricilor şi aşteptărilor şi nevoilor şi tuturor lucrurilor pe care noi le aşteptăm de la viaţă sau de care ne este frică. În mod normal, dinamica dintre aceste lucruri este un fel de-a v-aţi ascunselea. Încercăm să ne ascundem, să fugim de ele, să le găsim, să le controlăm. Aşa că eu încerc să transform această acţiune care, de obicei, nu este tot timpul productivă sau înălţătoare, să spunem aşa şi o transform în ceva în care stă pe picior de egal şi în care ne jucăm împreună, adică devine altceva, devine un dans. Nu mai alergăm unul de altul, nu ne mai speriem unul de altul, nu ne mai controlăm, funcţionează de la sine.

Andreea, este pictura în cerneală un exercițiu spiritual pentru tine?

Cred că se poate traduce aşa după toată explicaţia de mai devreme. După cum spuneam, poate fi considerat terapeutic sau spiritual sau un mod de exprimare.

Artiștii europeni descoperă această artă a picturii în cerneală, care ocupă un loc privilegiat în cultura Orientului, astăzi, cu tot mai multă uimire. Spune-mi, te rog, cum vezi tu spiritul asiatic?

Ce-mi place în mod special la arta asiatică este simplitatea ei. De exemplu, în arta chineză sunt atât de multe picturi alb-negru, poate doar cu un pic de roşu. E un mod anume de a proiecta, nu se complică în perspective, nu se complică în prea multe detalii, reuşesc cumva să găsească o esenţă a unor lucruri extraordinar de simple, dar frumoase şi să le pună într-o compoziţie extraordinar de elegantă în alb şi negru de cele mai multe ori. Ceea ce mie îmi place foarte mult. Mie mi se pare foarte conturat.

Cum îmbină Andreea Hriscu arhitectura și arta?

E interesant, pentru că la prima vedere nu cred că am văzut sau nu multă lume vede o conexiune, dar într-un final este, pentru că în general, tablourile mele au o oarecare structură, au o oarecare estetică, nişte reguli de compoziţie uneori care, eu, cel puţin, le-am învăţat din lumea arhitecturii. Şi de multe ori au o oarecare spaţialitate, chiar dacă este mult mai abstractă, nu este atât de directă şi de evidentă prin simplul fapt că se văd ca şi cum ar fi nişte lucruri care conturează alte lucruri, creează nişte spaţii şi având în vedere că lucrez tot timpul cu plin şi gol, iarăşi este o paralelă din arhitectură.

Deci te ajută arhitectura în artă …

Nu ştiu dacă mă ajută, neapărat, eu cred că folosesc principii din arhitectură în artă.