Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | China ABCEconomie-Societate Salut, China
DIALOG – Andreea Hriscu: Îmi place foarte mult viaţa în hutong
2017-04-26 16:34:45 cri-1

Dialog cu artista Andreea Hriscu


Mica stradă Wudaoying, situată în nordul-estul capitalei Beijing, în apropiere de Templul Lama, te cucereşte din prima clipă cu frumuseţea şi coloritul ei, cu atmosfera absolut specială şi cu modul în care vechiul face casă bună cu noul. Hutongul Wudaoying este o parte reprezentativă a civilizației beijingheze din trecut și de azi. Aici se găsesc restaurante, cafenele, cofetării, magazine mici, ceainării, fiecare cu specificul ei aparte, în timp ce, în spatele acestora, se află casele tradiționale ale localnicilor, aşa-numitele hutonguri cu forma lor arhitecturală unică, locuite adesea de generaţii diferite ale aceleaşi familii.

Într-unul din aceste hutonguri de pe strada Wudaoying, care freamătă de viaţă şi de misterul tradiţiilor, locuieşte artista-arhitect Andreea Hriscu. În acest spaţiu mirific, dătător de sublim şi inspiraţie, artista își pune trăirile din subconștient pe pânză, cu cerneală neagră, încercând să le dea o formă, lăsând apoi apa, ca și element neprevăzut, să se combine cu cerneala și să le modifice forma. În acest spaţiu, plin de istorie şi de poveşti, Andreea Hriscu imortalizează pe pânză dansul ei permanent cu necunoscutul, încercând să-şi descopere fricile, să le combată şi să transforme această luptă în ceva plăcut, în artă.

Bună ziua, Andreea Hriscu și îți mulțumim că ne-ai primit, iată, la tine acasă, la Beijing, în acest frumos hutong. Spune-mi, te rog, aici este locul unde "dansezi cu neantul" și cum se întâmplă acest lucru?

Bună ziua şi bine aţi venit! Mă bucur să vă primesc în umila mea casă. Da, aici este locul în care pictez şi aşa-zis "dansez cu neantul".

Cum se întâmplă, cum faci acest lucru, cum "dansezi cu neantul" ?

"Dansul cu neantul" practic vine din filosofia artei mele şi anume aş putea spune că arta mea este mai mult terapeutică sau spirituală sau amândouă în acelaşi lucru, pentru că, pentru mine, arta înseamnă a-mi redescoperi fricile şi a le combate şi a le transforma în altceva. De aici este un fel de dans cu neantul, pentru că transform această frică şi această luptă în ceva care este plăcut.

„Dansul cu neantul" de fapt este şi titlul unei expoziții pe care tu ai avut-o la Beijing. Ce lucrări ai inclus în acea expoziţie şi cum se numesc tablourile tale?

Este foarte interesant de fapt pentru că a fost prima mea expoziţie ca artist. Am mai făcut parte din mici expoziţii de grup, dar nimic la acelaşi nivel şi am adus primele tablouri pe care le-am făcut în ink. Primele 20 de tablouri pe care le-am făcut în ink, aici, în Beijing, le-am expus la Institutul Cultural Român din Beijing. Tablourile, numele nu cred că sunt foarte relevante. Au câteva nume. Dar, pentru mine, titlurile nu sunt atât de relevante.

Aşa, ca idee …

Unul de exemplu se cheamă Memento mori. Acela este unul dintre tablourile mele favorite, care este semi-figurativ şi anume se vede un fel de faţă masculină, dar este foarte efemeră şi foarte neclară şi anumiţi oameni o văd, anumiţi oameni nu o văd. Depinde, probabil, de ce avem noi în subconştient. Şi Memento Mori pentru că este un fel de reminder, o amintire a faptului că suntem efemeri noi în sine.

Trist, dar acesta este adevărul. Cum sunt realizate tablourile tale, Andreea? Ce tehnică folosești? Atât cât se poate spune.

Pot să încep prin a spune ce m-a inspirat, de exemplu. În timp ce lucram la un birou foarte faimos aici în China

… de arhitectură, pentru că tu eşti arhitect …

Da, sunt şi arhitect. Am avut un coleg chinez foarte tradiţional care practica pictură, care practica în ink, care practica arte marţiale şi, uneori, la birou când lucram noi mult şi târziu şi în week-enduri, avea un fel de tavă cu apă în care punea un strop de ink, de cerneală, după care punea o hârtie de aia de orez, foarte subţire, care absoarbe şi se juca ceva foarte rapid şi după aia o scotea. Şi am învăţat de la el, mi-a arătat cum se face treaba asta. Mi-a plăcut foarte mult ce este, mi-a plăcut foarte mult jocul ăsta extraordinar de rapid între ink şi apă. Dar am simţit nevoia să o transfer pe pânză, pentru că, pentru mine, hârtia de orez este mult prea fragilă. În primul rând, nu am eu capacitatea de-a o păstra cum trebuie şi, cu atât mai puţin alţii, şi pentru că am vrut să-i dau mai multă soliditate am transferat-o pe pânză.

Şi a fost greu acest transfer pe pânză?

Am experimentat ceva cu ea. Folosesc în continuare hârtie, şi folosesc pensulă de ink, folosesc apă şi ink practic şi din câte am înţeles nu s-a mai făcut. Cel puţin nu în maniera asta, pentru că toată lumea mă întreabă cum …

1 2 3
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
   Webradio
înregistrările săptămânii
Radio Online
• 2017/10/20• 2017/10/19
• 2017/10/18• 2017/10/17
• 2017/10/16• 2017/10/15
• 2017/10/14• 2017/10/13
mai mult>>
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China