Proiectul "Călătorie spre soare-apune" urmează să fie prezentat în Asia şi Europa. De aceea a fost gândit pentru un public extrem de divers din punct de vedere cultural, pentru a spori capacitatea de înţelegere a acestuia. În spectacol au fost incluse momente cu influenţe culturale occidentale, cum ar fi lupta între bine şi rău în care Regele maimuţă se confruntă, în cadrul unei coride, cu un personaj malefic. I-am întrebat pe regizorul Călin Mocanu şi coregrafa Andreea Duţă care a fost partea cea mai dificilă a acestui proiect chino-român.

"Să-i scoatem dintr-o anumită formă de exprimare artistică. Noi am încercat, cât am putut, şi mai ales Andreea, să-i scoatem din teatrul sport cumva, din teatrul ăla în care-şi numără paşii. Ei repetă şi reacţiile la oglindă, ceea ce n-ar trebui. Şi noi am încercat tot timpul să repetăm relaţiile dintre personaje, între ele, iar ei nu se ascultau şi i-am înnebunit la un moment dat. Şi a fost greu, dar uită-te că au ajuns să facă treaba asta. Nu ştiu cât timp o vor face. S-ar putea să se lege între ei, să se unească între ei şi să pună bazele poate unui alt fel de concept teatral. Acela de teatru de relaţie, de teatru de ascultare, de relaţie cum ziceam noi din Bucureşti de cauză-efect, cauză-efect, cauză-efect, adică să nu ştim pe de rost piesa, să nu ştim că vine atunci replica cutare, ci s-o auzim, să ni se întâmple pe scenă, atunci. Şi aţi văzut că asta apreciază enorm de mult publicul. Astăzi s-a simţit clar respiraţia publicului. Asta mie mi-a plăcut atât de mult. Respiraţia publicului. Tic-tacul lui. Copilul, adultul dacă aţi văzut. Aţi văzut reacţii de adulţi care mie mi s-au părut interesante. Reacţii multe de copii." (Călin Mocanu)

"Cumva, pe zona de mişcare, a fost ceva mai simplu, pentru că ei sunt, nu chiar toţi, majoritatea, deci cu mici excepţii, unul sau doi dintre ei nu sunt atât de bine antrenaţi pe partea fizică, dar restul sunt foarte bine pe zona fizică, adică imediat răspund, se vede că au un antrenament, că au făcut dans, nu contează ce fel, dar se vede că au făcut dans. Mulţi au făcut dans clasic sau pe zona de operă pekineză antrenamentul lor de bază, cred că e foarte aproape de ceea ce înseamnă dansul clasic la noi. Deci, cumva pe partea fizică, de fizicaţie, m-am înţeles mult mai uşor cu ei. Bine, întotdeauna, e un traseu mult mai direct. Ce-a fost mai complicat? După ce am făcut mişcarea, după ce am făcut momentele de coregrafie, am început să le cer să şi joace momentele respective, adică să nu se oprească doar la partea tehnică, ci să înceapă să mai pună stratul acela teatral peste mişcare. Adică, da, dansăm un dans spaniol, dar noi cu dansul ăla ne comunicăm ceva. Eu sunt în continuare un personaj, tu eşti în continuare un personaj, şi între noi e o interacţiune care trebuie să fie teatrală, nu e strict de mişcare, tehnică." (Andreea Duţă)

Păpuşile, instalaţiile pe corp şi decorurile au fost făcute în China. Scenograful Hu Wanfeng a lucrat, alături de echipa de români, chiar şi la cele mai mici detalii ale mecanismului din fiecare păpuşă. Care este partea care li s-a lipit de suflet regizorului Călin Mocanu şi coregrafei Andreea Duţă din acest spectacol？

"În mod sigur şi pot să vă spun din prima şi asta mi-a venit ca idée demult din Bucureşti, scena cu tigrul. Scena în care Tripitaka, călugărul principal, a fost transformat în tigru şi trimite trupa după Regele maimuţă şi Regele maimuţă în fugă vine primul şi se vede cu tigrul şi acolo este o scenă de iertare şi de concluzie, iartă-mă că te iert, nu ştii, tu pe mine, eu pe tine, cine se iartă pe cine. Te iubesc, chiar dacă eşti tigru şi eşti fioros. E o scenă care mie mi-a plăcut foarte mult şi mi-am imaginat-o din primul set de imagini pe care le-am avut despre piesă. Este unul dintre pilonii, cel puţin de creaţie, ai mei." (Călin Mocanu)

"Cel mai mult îmi place scena cu Duhul Oase albe. Mi se pare o scenă complexă şi sunt convinsă că şi dacă aş fi cu 30 de ani mai mică, cred că tot aia mi-ar plăcea. Are un ritm foarte special, îmi place că vezi clar binele şi răul, sunt în faţa ta, se luptă în faţa ta şi în mai multe feluri. De fapt asta îmi place cel mai mult, că nu e doar o luptă simplă, ci sunt mai multe mijloace prin care se întâmplă această luptă între bine şi rău în scena respectivă. Şi îmi place Oase albe, recunosc, îmi place costumul ei." (Andreea Duţă)

"Concluzia este că, cu greu, cu uşor, cu diferenţe, cu diferenţe de viziune, cu diferenţe de viziune faţă de această operă – "Călătorie spre soare-apune", faţă de personaje, s-a ajuns la un spectacol pe care l-aţi văzut că a intrat în public, în sufletul publicului. Mi-au plăcut reacţiile copiilor, este un spectacol pentru public de 6-10 ani, dar aţi văzut că şi părinţii erau foarte, foarte interesaţi. Proiectul a ieşit! Acum ştim că în spate este un proiect de care suntem mândri, ţara noastră a fost reprezentată aici cu doi artişti, ceea ce mi se pare foarte bine, cu o reuşită. Asta poate intra în istoria teatrului lor sigur, şi în CV-urile noastre dacă vreţi ca un proiect bine făcut", a subliniat Călin Mocanu la finalul dialogului pe care l-am avut după premiera spectacolului.

Romanul "Călătorie spre soare-apune" a fost tradus, prima dată, în limba română, de Corneliu Rudescu și Fănică M. Gheorghe, după versiunea în engleză a lui Arthur Waley și tipărit la Editura Minerva din București în 1971. Ulterior a fost tradus din limba chineză, de Mira, Constantin şi Adrian Lupeanu și a apărut la Editura Qilinul din Jad din București în 2008. (Nina F. Gherman)