Când am văzut prima dată, la Beijing, un Qi Pao, am avut senzaţia că are un farmec aparte. Este o rochie rafinată, graţioasă şi chiar ... sexy. Este o rochie care urmează linia trupului, confecţionată din mătase tradiţională chineză, cu diferite broderii, şi care se potriveşte în diferite ocazii şi gusturilor individuale. Qi Pao scoate în evidenţă temperamentul femeilor chineze, dându-le o eleganţă aparte. Este şi o rochie foarte practică, ce nu are nevoie să fie purtată cu accesorii cum ar fi eşarfe şi curele. Datorită farmecului său special, Qi Pao este ca o floare minunată pe scena colorată a modei. Indiferent cu ce ocazie este purtată, această rochie creează impresia simplităţii, a liniştii, a farmecului, eleganţei şi chiar a atracţiei. Datorită caracteristicilor distinctive chinezeşti, Qi Pao se bucură de o popularitate în creştere în lumea internaţională a modei, la fel ca şi ia românească.

Chinezii care au studiat şi trăit în România adoră acest articol de îmbrăcăminte deosebit pe care îl poartă femeile. „Când am fost acolo la studii, am văzut că româncele poartă ii moştenite de la mame sau bunici, lucrate actualmente după modele vechi. Toate dovedesc simţul artistic desăvârşit şi măiestria acelora care le-au confecţionat şi împodobit cu atâta migală", spune Li Xin, colega mea de la emisiunea Cultura Chinei într-o ceaşcă. Ia este o valoroasă moştenire culturală. Lăzile de zestre ale bătrânelor din satele româneşti ascund aceste comori ale portului românesc care au făcut carieră spectaculoasă în moda internaţională, la fel ca şi Qi Pao chinezesc.

Cămaşa, decorată pe piept, pe umeri şi pe mânecile largi şi lungi cu motive geometrice, este considerată cea mai importantă piesă a costumului popular românesc. Ia este o cămaşă tradiţională românească de sărbătoare, confecţionată din pânză albă, bumbac, in sau borangic şi împodobită cu mărgele şi broderii la mâneci şi la gât, ce are un croi relativ simplu – un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului şi întărit cu un şnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încreţite atât la umeri, cât şi la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămaşă scurtă până la talie, spre deosebire de cămaşa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp şi se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de „vrăji şi pericole". Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiţia şi gustul de la o generaţie la alta.