Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Qi Pao chinezesc şi Ia românească
2016-07-29 15:26:28 cri-1

China are multe tradiţii de care este mândră, fie că acestea sunt culinare, muzicale, în dans sau îmbrăcăminte. Atunci când este vorba de purtarea unuia dintre cele mai renumite articole chineze de îmbrăcăminte, acesta trebuie să fie obligatoriu Qi Pao. Această rochie de referinţă a culturii chineze, elegantă şi rafinată, fascinează la prima vedere, indiferent de model. Rochia clasică pentru femei din China îmbină eleganţa elaborată a tradiţiei chineze cu elemente unice de stil. Qi Pao este un articol tradiţional de îmbrăcăminte, considerat chintesenţa vestimentaţiei naţionale a Chinei. Deşi există păreri diferite în ce priveşte definiţia şi istoria acestei rochii, Qi Pao este partea cea mai strălucitoare a culturii vestimentare chineze.

Mulţi specialişti susţin, însă, că Qi Pao s-a născut în timpul dinastiei Qing şi avea forma unui tub, ca să nu fie scoase la iveală formele trupului. În acea perioadă, femeile au început să poarte veşminte lungi asemenea bărbaţilor ca modalitate de a arăta că sunt egale acestora. Prima versiune a rochiei a fost numită Qi Pao şi era foarte populară la palatul împărătesc al dinastiei Qing. Această îmbrăcăminte era lucrată din mătase brodată. Cele purtate de împărătesele chinezeşti erau avangarda modei în ţară. Femeile îmbrăcate în Qi Pao arătau foarte elegante şi stilate. Mai târziu, rochia a fost modificată. Perioada cuprinsă între anii 30 şi 40 ai secolului trecut a fost perioada de aur a dezvoltării acestui articol de îmbrăcăminte, iar după adaptări survenite de-a lungul istoriei, Qi Pao a devenit îmbrăcămintea tipică a chinezoaicelor.

La început, aceste rochii nu erau mulate pe corp, dar şi-au schimbat forma şi au devenit mai strâmte în Shanghai, între anii 1920 şi 1930, perioadă care este cunoscută drept cea de aur a acestor modele. Trebuie să vă spun că Qi Pao tradiţional era unicolor, făcut din mătase, dar în zilele de azi acesta este multicolor şi se face din diferite materiale. De asemenea, are multe forme: lung şi scurt, gros şi subţire. Are totodată şi forme variate de croi la rever, guler, mâneci şi partea de jos a rochiei. Există Qi Pao cu rever rotund, pătrat şi lung. Există Qi Pao cu guler înalt şi jos sau fără guler. Există Qi Pao cu mâneci lungi, scurte şi alte forme de mâneci brodate cu diferite motive. În anul 1984, Qi Pao a fost stabilită drept rochia oficială pentru femeile diplomat de către Consiliul de Stat. Tehnologia de croire a acestui articol a fost inclusă pe lista naţională a patrimoniului cultural intangibil la data de 23 mai 2011. În martie 2014, a fost înfiinţată Asociaţia de Qi Pao, al cărei preşedinte de onoare este prima doamnă a Chinei, Peng Liyuan. Qi Pao este şi rochia purtată de soţiile şefilor de stat participanţi la cea de-a 22 ediţie a reuniunii APEC de la Beijing, din noiembrie 2014.

1 2 3
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China