Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
INTERVIU – Cătălin Turliuc: China este un exemplu pentru umanitate în ce priveşte modernizarea
2016-06-30 20:17:39 cri-1

DIALOG cu Iosif Marin Balog, cercetător ştiinţific III la Institutul de Istorie „George Bariţiu" al Academiei Române, filiala Cluj

Cum vedeţi experienţa dvs. în China?

În primul rând, pe plan ştiinţific o văd ca pe un aspect extrem de pozitiv având în vedere că preocupările mele ştiinţifice, preocupările anterioare, au avut o legătură directă cu ceea ce s-a discutat la acest forum, la aceste două ediţii ale forumului, respectiv aceste concepte legate de modernizare pe care le-am studiat anterior. Am studiat tot felul de definiţii, de abordări, diferitele şcoli care s-au ocupat de această disciplină, care a cunoscut o articulare destul de evidentă în câmpul ştiinţific specific şi care, iată, am văzut-o adusă aici la un nivel superior, la un pas înainte din punctul ăsta de vedere, în sensul că este, pe de-o parte, instituţionalizată, pe de altă parte este deja articulată sub forma unei ştiinţe să zicem aşa, deşi mai este încă puţin de lucru. Studiile despre modernizare, studiile privind modernizarea au ajuns la un nivel remarcabil din punctul ăsta de vedere şi am avut multe de învăţat. Am reuşit să constat că iată nişte concepte care erau destul de fluide au devenit totuşi bine structurate şi chiar utile, spun eu, în studierea societăţilor prezente şi trecute cu un instrumentar metodologic destul de bine pus la punct.

Cum trebuie văzut conceptul de modernitate astăzi?

Desigur, concepul de modernitate îşi are formele sale de raportare, de definire, care au evoluat de-a lungul timpului. Este greu de dat o definiţie a conceptului de modernitate, de modernizare. Este un concept, chiar spunea un autor american, un concept util dar greu de definit. El evoluează odată cu societatea, odată cu conjunctura socio-culturală în care se manifestă. Deci, modernizarea are foarte multe faţete. Una, să zicem dacă am discuta despre spaţiul american, alta despre spaţiul vest-european, cel est-european, desigur alta în spaţiul asiatic în care, iată, suntem prezenţi.

Cum vi se pare că a aplicat China conceptul de modernizare?

În această privinţă consider că această ţară poate fi un exemplu relevant din acest punct de vedere. Ea l-a aplicat, după părerea mea, din mers, a beneficiat de o conjunctură globală la nivel economic aparte, să spunem aşa, pe care a valorificat-o la un nivel remarcabil şi care iată a adus o schimbare majoră nu numai în ceea ce înseamnă China astăzi, în ceea ce înseamnă economia globală, societatea globală, deci influenţa acestui demers pe care l-a făcut China în acest proces larg de modernizare, care a însemnat o schimbare fundamentală la toate nivelurile, este una extrem de vizibilă şi se resimte la scară globală aş putea spune. Din acest punct de vedere, China a aplicat cu succes acest model, chiar dacă sigur au existat anumite sincope mai mari sau mai mici. Ceea ce este iarăşi remarcabil este modul cum în momentul de faţă se încearcă multiplicarea acestui proces de modernizare şi ceea ce va înseamna iarăşi foarte mult va fi cum va reuşi să distribuie modernizarea la nivelul întregii societăţi chineze, la nivelul întregii economii, încât o gamă cât mai largă, o pondere cât mai mare din populaţia Chinei să beneficieze de acest lucru. Consider că există resurse suficiente în sensul ca această ţară să valorifice pe mai departe această oportunitate.

Mulţumim frumos şi vă mai aşteptăm în China!

Cu mare drag şi sper să ne întâlnim şi-n China, şi-n România, şi oriunde, pentru că iată de la globalizare la glo-calizare lucrurile sunt extrem de fluide. (Fotografii realizate de Li Xin)

Nina F. Gherman

Radio China Internaţional, secţia română

Beijing, mai 2016


1 2 3
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China