Interviu realizat cu prof. univ. Cătălin Turliuc, cercetător ştiinţific I, Academia Română, filiala Iaşi

Domnule profesor Cătălin Turliuc, bine aţi revenit în China!

Bine vă regăsesc pe dvs. şi, evident, pe cei care au bunăvoinţa să ne asculte.

Aţi participat la cea de-a doua ediţie a Forumului Internaţional despre Modernizare de la Beijing. Care au fost subiectele abordate în cadrul acesteia comparativ cu prima ediţie, organizată în anul 2013 şi cine a participat la acest eveniment?

Ar trebui să facem de la început precizarea că, de data aceasta, această ediţie a forumului a cuprins mai multe secţiuni, cinci la număr şi una din secţiunile care a fost extrem de interesantă, cel puţin din punct de vedere al participanţilor, şi aceştia mai numeroşi, de data aceasta au fost înscrise 120 de lucrări, au fost participanţi reprezentând 14 naţiuni ale lumii, a fost cea legată de dezvoltarea socială şi, dacă vreţi, condiţia umană. A fost o dimensiune a modernizării, care la precedenta noastră întâlnire nu a fost abordată. Am avut chiar onoarea să moderez această secţiune, iar tema celui de-al treilea Forum Internaţional al Modernizării, plănuit peste 3 ani, va fi dedicat tocmai acestei dimensiuni, a dezvoltării umane, din perspectiva acestei teorii a modernizării, care, iată, a fost transformată de către profesorul Chuanqi He şi de ceilalţi colaboratori ai domniei sale într-o ştiinţă, pentru că, nu-i aşa, noi ştim foarte bine. Modernizarea este un concept care vine de foarte multă vreme din urmă. De altfel, dacă ar fi să ne gândim etimologic, vine de la mult lăudata formulă a la mode, să fii în pas cu moda, şi iată că de data aceasta am avut şi această perspectivă, spun eu, extrem de interesantă, pe care ştiinţa modernnizării o deschide într-o variantă în care se creează câmp de reflecţie, câmp de cercetare pentru specialişti care vin din mai multe domenii. Deci, dacă ar fi să vorbim despre o dimensiune transdisciplinară, nu doar interdisciplinară şi multidisciplinară, ar trebui să acceptăm faptul că modernizarea şi ştiinţa modernizării ne propune un astfel de demers şi cred că acest lucru este, evident, demn de subliniat.

La ce concluzii au ajuns specialiştii care au participat la Forumul Internaţional despre Modernizare, organizat la Beijing, în acest an?

Cred că una din dimensiunile importante este dimensiunea unei neimplicări de ordin etic aş spune, pentru că de foarte multe ori, termenii modern, civilizat au avut o încărcătură semantică care a trimis la o departajare. A spune despre o naţiune sau despre un grup uman că este modern sau civilizat nu impune o anumită diferenţă. De data aceasta, modernizarea a fost privită dintr-o perspectivă mai complexă, au existat mai multe puncte de vedere, s-a discutat cred eu cu temei despre ceea ce se numeşte modernizarea ecologică legată de obiectivele care au fost stabilite încă din anul 2000, obiectivele mileniului, un program care trebuia încheiat de fapt în 2015 şi, din această perspectivă, avem şi această abordare a unei dezvoltări sustenabile şi cred că lucrul acesta este important mai ales pentru naţiunile care au pătruns acum sau încearcă acum să dezvolte o societate bazată pe cunoaştere, ceea ce pe scurt se numeşte societatea cunoaşterii, de la conceptul de knowledge based economy s-a trecut acum la knowledge in society şi acest lucru este extrem de important, el fiind altfel şi un obiectiv asumat, nu-i aşa, şi de Uniunea Europeană, chiar prin Tratatul de la Lisabona. Ori din această perspectivă, cred eu, lucrurile, aşa cum s-au desfăşurat aici au deschis o cale nouă pornind de la simpla constatare că atunci când vorbim despre modernizare nu vorbim doar despre o modernizare unilaterală sau văzută doar dintr-o perspectivă, pentru că multă vreme în anii 50 – 60 ai secolului trecut, modernizarea era cumva asociată industrializării, ca dimensiune importantă, birocratizării, secularizării societăţii. De data aceasta, iată a intrat în joc ceea ce spuneam şi mai înainte şi această dimensiune a condiţiei umane, a modului în care să spunem dimensiunea demografică, dimensiunea calităţii vieţii intră în cadrul acestui proces care este unul foarte complex. În fond şi la urma urmei, modernizarea descrie un proces, pentru că modernitatea este o stare.

Putem ajunge la o societate modernă perfectă? Modernizarea face şi victime colaterale până la urmă …

Fără îndoială. Nu cred că există ceva perfect. Există această tendinţă, fără îndoială, de a atinge un anumit nivel care prin comparaţie cu referenţialul care vine întotdeauna din trecut să însemne progres sau evoluţie, dacă acceptăm existenţa acestor termeni. Nu există, evident, o societate modernă perfectă, după cum nu există nicio societate perfectă şi cred că nici n-ar fi bine să existe o societate perfectă, pentru că în felul ăsta am avea o gândire teleologică, istoria ar avea o finalitate şi, desigur, noi istoricii, am avea mult mai puţine de spus, inclusiv în interviuri de felul celor de astăzi. Dar cu certitudine există o tendinţă şi această tendinţă ţine, în esenţă, de dimensiunea umană, pentru că tot ceea ce se face şi în domeniul economic şi în domeniul cultural şi în domeniul spiritual, de ce nu, vizează o îmbunătăţire a condiţiei umane, în speţă a calităţii vieţii, pentru că asta căutăm cu toţii. Ce înseamnă calitatea vieţii? Fără îndoială e o chestiune care încape fie în indicatori, aşa cum calculează sociologii şi economiştii şi vorbim aici de indicele dezvoltării umane sau de alte astfel de unităţi de măsură. Dar în fond şi la urma urmei ar trebui să avem o perspectivă mai exactă şi anume aceea că, nu-i aşa, toţi oamenii, indiferent de rasă, continent, culoare, denominaţiune, credinţă, se află permanent în căutarea fericirii, în căutarea unei stări de bine care să fie asociată cu însăşi dimensiunea existenţei umane. Ori modernizarea n-a făcut decât să ofere, pe de-o parte ceva oamenilor, şi anume o societate afluentă, o societate bogată, o societate dominată de bunuri, servicii, care sigur îmbunătăţesc să spunem aşa confortul cotidian, dar pe de altă parte i-a privat de o altă dimensiune importantă. De multe ori, ea se referă la dimensiunea spirituală, la dimensiunea culturală, în sensul culturii înalte, nu a culturii populare care a ajuns, astăzi, dominantă, şi fără îndoială cu toţii ştim că lucrurile se desfăşoară conform unei paradigme pe care o avem de la vechii greci, a lui Ianus, avem o faţă bună şi o faţă rea. Depinde de noi cum ştim să folosim toate aceste lucruri, pentru a pune în evidenţă nu-i aşa faţa bună.

Este orgoliul omului modern tot mai exacerbat?

Există un orgoliu şi aş spune că orgoliul este bun câtă vreme nu se transformă în vanitate. Vanitatea este un păcat şi, aşa cum ştim cu toţii, smerenia este una din dimensiunile fundamentale ale existenţei tuturor, pentru că ea ne pune în contact direct cu însăşi esenţa naturii umane. Orgoliul, sigur că există un orgoliu. Există un orgoliu care este născut din competiţie. Iată şi astăzi, în lumea în care trăim, trăim de fapt într-o stare de competiţie. Câteodată, competiţia se desfăşoară după reguli corecte şi clare, altădată, competiţia este acerbă şi se transformă, de multe ori, în confruntare. Ori tipul acesta al unei competitivităţi care este căutată cu orice preţ şi care este o trăsătură a lumii moderne, ne pune în faţa unor clasamente, în faţa unor topuri, în faţa unor situaţii în care termenul de comparaţie fiind foarte clar definit apar nu-i aşa, nu neapărat orgolii, ci un anumit tip de aroganţe ale unora faţă de ceilalţi, ale unei naţiuni care se consideră fiind în avanscena istoriei sau a unor naţiuni care se consideră primadonne pe scena istoriei şi a celorlalte care, într-un fel sau altul, se văd depăşite la anumiţi indicatori. Cert este că toate lucrurile acestea sunt relative. Dacă în anii 50, gradul de civilizaţie era măsurat să spunem aşa după consumul de săpun pe cap de locuitor, astăzi există cu totul alţi indicatori după care ne ghidăm atunci când facem fel de fel de clasamente. Ceea ce este relevant şi important cred că în acest demers şi în ceea ce şi noi am încercat să facem în calitate de reprezentanţi ai mediului academic şi universitar la această întâlnire, la acest form, a fost de a releva dimensiunile modernizării aşa cum s-au petrecut ele în România, în diferite etape istorice, pentru că istorici fiind avem această conştiinţă clară a trecutului şi atunci comparaţia pentru noi se face, de regulă, pe durată lungă şi ne putem da seama că, iată, au existat naţiuni care au performat într-o anumită secvenţă cronologică, pentru ca apoi să intre într-o stare de regres sau de stagnare, după cum au existat momente de acerbă dezvoltare, de boom economic să spunem, de prezenţă activă pe scena internaţională şi acest lucru demonstrează mereu acest stadiu cinematic, mereu schimbător al unui peisaj care, în fond şi la urma urmei, este condiţionat de procesele modernizării cam peste tot în lume, astăzi.

Ce întâlniri aţi avut aici la Beijing şi cu ce teme de discuţie sau de abordat să spunem vă întoarceţi acasă, poate chiar pe relaţiile chino-române în acest domeniu?

Trebuie să spunem că am dezvoltat o relaţie chiar personală aş putea îndrăzni să spun, de bună calitate cu cel care a iniţiat acest centru pentru cercetarea modernizării sub auspiciile Academiei Chineze de Ştiinţe, este vorba de profesorul Chuanqi He, împreună cu colaboratorii domniei sale şi am avut chiar câteva discuţii aplicate pe câteva teme legate de modernizarea ecologică, câteva lucruri legate de modul în care şi în România am putea dezvolta un program, să spunem aşa, nu neapărat mimetic, ci mai degrabă în oglindă cu ceea ce se face aici legat de preocupări în domeniul modernizării. Şi aş vrea să fac această precizare. Împreună cu colegii mei de la Cluj, am încheiat chiar un memorandum prin care încercăm să întărim această cooperare, să dezvoltăm acest domeniu al cunoaşterii, pentru că lucrurile aşa trebuiesc privite, de data aceasta. România, ţară membră a Uniunii Europene, angajată în proiectele, programele şi în procesul integrării europene, să încercăm să vedem în ce măsură indicatorii, maniera în care este abordată problema modernizării aici poate fi transpus în mod creativ şi-n mediul românesc, pentru că, în fond şi la urma urmei, dacă ar trebui să judecăm lucrurile şi din această perspectivă, cred că ar fi un proces de învăţare reciprocă, ori beneficiul evident al unei asemenea teme ar fi faptul că şi în România, în măsura în care fără îndoială există interes şi el există, mai ales în mediul cercetării fundamentale, în mediul academic, dar de ce nu în perspectivă şi în mediul universitar pentru studiul modernizării ca domeniu de sine stătător, acest memorandum pe care l-am încheiat să ofere perspectiva unei colabărări care în viitor să dea mai multe roade. Este extrem de important pentru noi şi nu numai pentru noi, faptul că iată acest forum a avut printre speakers pe profesorul Alberto Martineli, de la Universitatea din Milano, o personalitate binecunoscută, un om cu atribuţii şi funcţii în mediul internaţional, care şi-a manifestat şi domnia sa interesul în mod evident pentru ceea ce s-a discutat şi cred că lucrurile acestea vin să complinească o dimensiune în care efortul acesta, iniţiat iată, aici, în Beijing, de către Academia Chineză de Ştiinţe, de către profesorul Chuanqi He, să se poată dezvolta, evident, într-un mod specific şi în Europa şi în România, în primul rând, pentru că asta ne interesează cu precădere. Cred deci că discuţiile pe care le-am avut timp de mai multe zile, în afară de faptul că au adus un beneficiu cunoaşterii reciproce, au avut şi această dimensiune spun eu pragmatică sau îndrăznesc să sper pragmatică, existând intenţia noastră de a crea un centru, un colectiv de cercetare care să se ocupe de chestiunile modernizării şi în România, împreună cu colegi din toată ţara. O să încercăm să implicăm în acest proiect şi pe câţiva dintre bucureştenii pe care îi cunoaştem şi timişoreni şi, în felul ăsta iată centrele majore academice şi universitare ale ţării pot fi reunite prin câteva persoane cu interes în acest domeniu, repet, un domeniu nou şi un domeniu care, poate fi provocator tocmai prin dimensiunea sa multidisciplinară.

Şi o ultimă întrebare. Cum vedeţi, astăzi, modernitatea Chinei?

E o întrebare la care se poate răspunde relativ greu. În primul rând nu sunt un foarte bun cunoscător al realităţii chineze, deşi mi-aş fi dorit acest lucru. Sunt de-abia la a treia mea vizită aici. Am văzut China întâia oară în 1986, apoi în 2013, când am avut şi privilegiul de-a vă întâlni şi de a da un prim interviu pentru postul dvs. de radio. Acum a trecut un interval mai scurt, să spunem aşa, 3 ani, însă sunt evidenţi câţiva paşi pe care China i-a făcut. În afară de dezvoltarea urbanistică impresionantă, cred că China rămâne singulară în istorie prin faptul că a adus peste 500 de milioane de oameni din starea de sărăcie la o stare de dezvoltare normală. E cred, un caz unic în istoria umanităţii, un caz care este exemplar din acest punct de vedere atunci când umanitatea însăşi şi-a propus să treacă peste nişte praguri care până acum au marcat inegalităţi majore. Mă refer aici, de la dimensiunea culturală a alfabetizării până la aceea a unui trai decent, mă refer la un progres continuu şi rapid, pe care, iată, China l-a avut foarte multă vreme. Sperăm că el va continua. China a devenit una din economiile fundamentale ale lumii, un nou atelier al lumii, cu ghilimelele de rigoare, dacă ar fi să ne gândim la realitatea secolului al XIX-lea, când Anglia deţinea această poziţie şi, sigur, constatăm ceva cu mare uşurinţă şi anume, că există un proces de omogenizare, de uniformizare. Globalizarea funcţionează şi aici. Iată, vedem mărci, branduri, cu care suntem obişnuiţi, de-acasă, din spaţiul european, le întâlnim şi aici în mediul chinez. Vedem tineri care se îmbracă asemeni nouă, vedem o manieră în care lumea comunică, gesturile sunt comune, atitudinile sunt comune, cred că şi o parte din obiceiuri, de ce nu, care ţin de socializare, de modul în care interacţionează oamenii, au o dimensiune care ne dau cumva şi senzaţia de acasă, chiar dacă suntem într-un mediu care are o cultură diferită, o tradiţie diferită, o continuitate culturală care este de invidiat, în opinia noastră. Toate lucrurile acestea ne fac să ne simţim mai aproape, chiar dacă geografic ne aflăm la o distanţă încă remarcabilă. Sunt 10 ore de mers cu avionul. Dar cred că dincolo de această chestiune există un spirit comun. Şi cred că în măsura în care cei care conduc destinele naţiunilor şi a popoarelor vor înţelege că de fapt dimensiunea aceasta a cooperării nu rămâne doar o lozincă, ci poate să fie o realitate şi, că de fapt, cooperarea nu înseamnă doar schimburi economice, ci şi o dimensiune culturală şi spirituală, lucrurile vor merge într-o direcţie mai bună, sper eu, şi cred că obiectivele pe care liderii acestei lumi şi le pot propune ţin tocmai de dublarea acestui proces al globalizării şi cu această dimensiune care să includă o apropiere, o apropiere repet chiar de ordin spiritual, chiar de ordin sufletesc, pentru că ea în fond este cea care cimentează relaţiile şi raporturile între ţări.

Vă mulţumim frumos şi vă mai aşteptăm în China.

Cu mare drag. Şi eu îi aştept pe prietenii chinezi în România cu mare dragoste.