Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
INTERVIU – Monica Călin: Am rămas impresionată de tot ce înseamnă China
2016-03-10 14:33:34 cri-1

Interviu realizat cu artista iconograf, Monica Călin

Monica Călin îţi spun bună ziua de la Beijing şi îţi mulţumesc pentru că ai acceptat să avem acest dialog. În primul rând vreau să vorbim despre expoziţia de icoane bizantine organizată de tine la Shanghai. Cum a fost atmosfera acolo, cum te-ai simţit tu?

Bună ziua! Mulţumesc frumos pentru invitaţie. A fost foarte frumos. Am fost primiţi foarte bine, cu braţele deschise. Ne-am bucurat de sprijinul Institutului Cultural Român şi al Galeriei Studio White din Shanghai. A fost foarte bine şi m-am bucurat că au venit şi români. Ne-am bucurat sufletele, ne-am bucurat ochii. Şi-au amintit de tradiţia creştină din România şi a fost un real succes.

Ai adus aceste icoane care traduc în imagine misterul divin într-un spaţiu în care religia nu există la modul oficial. Cum au fost primite lucrările tale de invitaţii chinezi, ce ţi-au spus, ce te-au întrebat?

Nu ştiu dacă au înţeles, în mare, exact mesajul, mai ales că am ales ca expoziţia să fie pusă sau aranjată sau expusă în formă de cruce. Practic, ideea a fost să aducem crucea, simbolul creştinismului, să-l aducem şi în China. Şi a fost primită, nu ştiu exact dacă au înţeles mesajul, dar a fost primită foarte bine, au fost foarte receptivi. Au pus întrebări despre tehnică, despre aspect, despre stilul bizantin, au fost foarte receptivi. Adică nu mi s-a părut că ar respinge ideea, doar pentru că ei nu sunt creştini, nu, au fost foarte receptivi la expoziţie.

Le-ai stârnit curiozitatea ...

Probabil că da, mai ales că icoanele erau poleite cu aur de 24 de karate. Nu ştiu dacă au înţeles exact că este foiţă de aur, cum se pune, dar se duceau aproape, se uitau şi mă întrebau dacă este aur.

Ai anticipat, Monica, puţin, următoarea întrebare în care vreau să te rog să ne vorbeşti despre lucrările expuse la Shanghai şi despre cum s-a născut ideea acestei expoziţii inedite în China?

Ideea a venit din invitaţia surorii mele şi a cumnatului meu de a petrece trei săptămâni alături de ei în China. Sora mea a avut o expoziţie cu Institutul Cultural Român şi atunci aşa s-a născut ideea. Ea având expoziţia a vorbit cu cei de la institut că va veni sora ei care este pictor bisericesc şi aşa, împreună, au născut ideea. Şi aşa am ajuns să expun icoane bizantine la Shanghai. Ne-am bucurat de invitaţia celor de la institut, altfel nu puteam să aducem icoanele. Totuşi, au fost 14 icoane şi nu se pot scoate din ţară, sunt considerate patrimoniu, nu ai voie să scoţi opere de artă din ţară. Iar cei de la Institutul Cultural Român ne-au ajutat foarte mult, ne-au tradus invitaţiile în trei limbi, ne-au ajutat foarte mult. Şi le mulţumim pe această cale.

1 2 3
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China