Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
INTERVIU – Yang Peng: "Vinul românesc este special, pentru că are ceva tradiţional şi o calitate foarte bună"
2015-06-05 15:34:46 cri-1

Vin delegaţii din România, aici, la firma ta?

Da, patronul sau directorul, vin la noi să facem promovare pentru vinul românesc, degustări. Chiar şi în Tian Jin o să facem la un hotel de patru sau cinci stele, aranjăm frumos, desfacem mai multe feluri de vinuri, cu mâncare, invităm nişte musafiri care se ocupă cu afacerile cu vinuri sau distribuitori, invităm câteva sute de persoane sau mai puţin, între 50-60 de persoane, cred că la anul vom face aşa de câteva ori şi participăm la foarte multe expoziţii în China. La Tian Jin, la anul, avem o expoziţie foarte importantă, se numeşte Uwine şi Topwine, este o expoziţie specială cu vinuri. Atunci o să invit mai mulţi specialişti din Franţa, Austria, din Europa, să guste mai multe feluri de vin, durează o săptămână. O să aleg câteva soiuri bune, cele mai preferate şi le pun acolo fără etichetă şi ei o să aleagă după gust care este cel mai bun.

Anul acesta când mai mergi în România?

Anul acesta, în august o să merg în România, dar o să ducem aproape 20 de clienţi ai noştri din China, îi ducem în România, nu doar în calitate de turişti, pentru că vreau să vadă cum este viţa-de-vie, să vadă cum sunt cramele, cum sunt produsele, să aibă o imagine foarte clară despre cum este calitatea vinului românesc. Înainte, eu doar vorbesc, distribuitorul doar ascultă, dar nu vede, acum îl duc să vadă care este adevărul, să aibă o imagine generală, eu i-am spus, vinul românesc este cel mai bun.

Mulţumesc frumos pentru acest dialog şi pentru modul minunat în care reuşeşti să promovezi nu doar vinul românesc, ci cultura românească, aici, în China. Mă simt la tine, ca şi acasă şi îţi mulţumesc foarte mult.

Mulţumesc şi eu.

"Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oţet." (Papa Ioan al XXIII-lea)

Felicia Nina Gherman

Radio China Internaţional, secţia de limba română

Beijing, 4 iunie 2015


1 2 3 4
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China