Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
„Suntem interesaţi să creăm oportunităţi pentru elevii şi tinerii din Republica Moldova interesaţi să înveţe limba chineză"
2014-04-16 10:10:04 cri-1

Interviu realizat cu doamna Maia SANDU, Ministrul Educaţiei din Republica Moldova


Doamnă Maia Sandu, vă aflaţi la finalul primei vizite în China, în calitate de ministru al Educaţiei din Republica Moldova, agenda evenimentelor cuprinzând întâlniri cu Ministrul Învăţământului Yuan Guiren, cu o serie de oficiali şi cadre didactice. Care sunt primele impresii şi experienţe ale vizitei?

Impresiile sunt, bineînţeles, pozitive, este prima mea vizită în China şi din puţinele zile pe care le-am petrecut aici am reuşit să mă conving că China este o ţară mare, frumoasă, interesantă şi foarte diversă. Am reuşit să discut cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, cu oameni din sector, din instituţii de învăţământ şi cred că până la urmă, chiar dacă există diferenţe între sistemele noastre educaţionale, provocările sunt cam aceleaşi. Toţi optăm pentru o educaţie de calitate, încercăm să îmbunătăţim, să creştem relevanţa studiilor pe care le oferă sistemele noastre educaţionale, iar pentru asta trebuie să investim în metode noi educaţionale astfel încât tinerii pe care noi încercăm să îi ajutăm în sistemul educaţional să fie competitivi atunci când ajung pe piaţa muncii.

Republica Moldova derulează de mai mulţi ani, alături de China, o serie de proiecte în domeniul educaţiei şi infrastructurii educaţionale, cu ocazia prezenţei Dumneavoastră la Beijing fiind semnat Acordul de colaborare dintre Ministerul Educaţiei din Republica Moldova şi Ministerul Învăţământului din Republica Populară Chineză. Care sunt principalele repere ale acordului?

Este adevărat, am reuşit în cadrul acestei vizite să semnăm un nou acord de colaborare şi cred că acesta cel mai important rezultat al vizitei. Şi până acum am avut o colaborare frumoasă cu Ministerul Educaţiei din China şi sperăm că acest acord ne va permite să îmbunătăţim această colaborare. În primul, acordul pune accentul pe mobilitatea academică şi am reuşit să creştem, prin acest acord, numărul de burse pe care le oferă părţile, respectiv numărul de burse pe care le oferă partea chineză studenţilor moldoveni şi viceversa. Al doilea element important al acordului este cooperarea în domeniul tehnologiilor informaţionale. În ultimii ani am beneficiat de asistenţă din partea Guvernului Chinei, în special cu calculatoare, un lot impresionant de calculatoare care au mers la instituţiile de învăţământ din Republica Moldova.

În cadrul acestei vizite am discutat un proiect nou, un proiect care ne-ar ajuta să conectăm toate instituţiile din Republica Moldova într-un singur sistem de comunicare. Aceasta ar însemna procurarea de staţii virtuale pentru fiecare instituţie, pe care le-am folosi în special în comunicarea cu managementul instituţiilor de învăţământ, dar şi pentru instruirea profesorilor, pentru că, pentru Republica Moldova, cea mai mare provocare din sistemul educaţional, la moment, este calitatea cadrelor didactice. Suntem preocupaţi de această problemă şi vrem să investim astfel încât să avem profesori foarte buni, motivaţi, pentru că doar aşa vom reuşi să îmbunătăţim rezultatele din sistem.

Al treilea element vizează promovarea limbilor celor două ţări şi culturii. Avem experienţe bune, deja, pe care vrem să construim, aceasta înseamnă să promovăm limba chineză şi cultura chineză în Republica Moldova, şi limba română şi cultura românească în China.

1 2 3
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China