Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Splendoare în gheaţă
2014-02-25 10:27:10 cri-1

Prima ediţie a festivalului a avut loc în 1963. Acesta a fost întrerupt în timpul Revoluţiei Culturale din China şi reluat în 1985. Festivalul Gheţii şi Zăpezii durează, de obicei, mai mult de o lună, până la sfârşitul lui februarie, dacă vremea permite acest lucru. Harbin este capitala provinciei Heilongjiang şi al zecelea oraş chinezesc din punct de vedere al populaţiei, cu aproape şase milioane de locuitori. Situat în nord-estul ţării, Harbin şi-a căpătat renumele de "oraşul gheţii" datorită temperaturilor foarte scăzute înregistrate în timpul iernii, în ianuarie, temperatura medie lunară fiind de doar -18,4 grade Celsius. Cea mai scăzută temperatură înregistrată în metropola chinezească a fost de -42,6 grade Celsius. Cu toate acestea, oraşul de gheaţă este plin de vizitatori. Frumuseţea gheţii şi felul în care meşterii reuşesc să sculpteze în acest material poate tăia răsuflarea oricui vizitează acest loc. Imaginaţi-vă doar că cele câteva cuburi de gheaţă pe care le puneţi, vara, într-un pahar cu apă minerală, ca să fie mai răcoroasă, le puteţi transforma într-o mică sculptură, apoi că aceasta poate deveni tot mai mare dacă adăugaţi alte bucăţi de gheaţă şi tot aşa, până când opera dumneavoastră va fi desăvârşită. Poate că acest joc vă va stârni curiozitatea şi vă va duce, apoi, paşii spre oraşul sculpturilor de gheaţă din China.

Felicia Gherman

Radio China Internaţional – secţia în limba română

Beijing, 25 februarie 2014


1 2 3 4 5 6 7
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China