A treia zi din nou de dimineaţă am plecat la drum către alte noi minunate experienţe. De data această eram însoţit de Liliana, care revenise plină de entuziasm după reuşita la examenul din ziua precedentă. Acum ne îndreptăm spre Templul Cerului. Încă de la intrare am văzut grupuri fericite de chinezi care dansau, practicau diferite sporturi sau desenau pe asfalt caractere chinezeşti într-o artă caligrafică desăvârşită. Tot aici am văzut şi o mireasă chinezoaică într-o splendidă rochie roşie, culoarea fericirii, însoţită de mirele ei îmbrăcat într-un elegant costum occidental.

"Zidul Ecoului este numele purtat de un mic spaţiu de rugăciune împresurat de un zid perfect rotund, spart numai de poarta de acces. Aici, graţie arhitecţilor iscusiţi, dar mai ales de dragul jocului, poţi exersa fenomenul ecoului, pentru că vorbind la peretele circular poţi fi auzit foarte bine la o distanţă considerabilă, în altă parte a zidului." Am citat din cartea jurnalistului român Dan Tomozei, "Descoperind China-Beijing".

După ce am cutreierat în lung şi în lat curtea interioară a templului, după ce am primit explicaţiile foarte bine documentate şi argumentate ale ghidei noastre şi după ce am făcut poze din toate unghiurile posibile, am mers la o gospodărie foarte înstărită a unor chinezi din clasa de mijloc, predominantă în China, unde am servit din nou foarte multe feluri de mâncare, şi multe şi bune. Am avut plăcerea să joc şi ping-pong cu parteneri chinezi, dar ei erau desăvârşiţi, foarte buni pentru mine, aşa că nu puteam ţine piept jocului rapid şi precis, dar a fost o experienţă foarte plăcută pentru mine.