Interviu acordat de eurodeputatul PSD, Victor Boştinaru, prim-vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză

Domnule eurodeputat Victor Boştinaru, bine aţi venit în China. Sunteţi la Beijing în preajma unui eveniment important, Congresul XVIII al PC Chinez, fapt semnalat şi în mesajul care a precedat vizita delegaţiei Parlamentului European din care faceţi parte. Care sunt temele pe care le-ţi abordat în cadrul întâlnirilor programate la Beijing şi Chongqing?

Vizita este, înainte de toate, extrem de importantă pentru că este ultima delegaţie la nivel înalt a unei instituţii europene, la Beijing, înainte de Congres, ceea ce arată importanţa pe care Uniunea şi statele membre o acordă relaţiei cu China. Apoi, este important pentru că acest Congres urmează să definitiveze strategia de dezvoltare a Chinei pe următorii cinci ani şi nu numai, chinezii negândind pentru perioade atât de scurte de timp, şi nu în ultimul rând am discutat despre mecanismele de cooperare din cadrul Parteneriatului strategic dintre Uniunea Europeană şi China, în contextul în care China este un jucător global, iar Uniunea Europeană întâi trebuie să ţină seama de acest lucru, doi trebuie să angajeze China într-un dialog extrem de pragmatic, care este până la urmă benefic pentru propriile sale interese.

În luna februarie a acestui an aţi fost ales prim-vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză. Văzută din perspectiva evoluţiei societăţii şi economiei chineze, dar mai ales ca prezenţă a Chinei în societatea globalizată, funcţia pe care o deţineţi este extrem de importantă la nivelul propunerilor şi deciziilor legislativului Uniunii Europene. Din această perspectivă, care sunt proiecţiile dumneavoastră în planul relaţiilor chino - europene?

Spuneaţi despre rolul global pe care îl joacă în momentul acesta China şi rolul acesta este citit, interpretat ca atare de către toată lumea, şi peste ocean, în Statele Unite ale Americii şi în Uniunea Europeană. În termeni economic, China este astăzi cel mai mare producător de produse industriale, de produse manufacturate din lume, iar Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Chinei. Din această perspectivă economică, Uniunea Europeană, sigur, doreşte ca relaţia aceasta să se consolideze. În egală măsură, sub aspectul situaţiei actuale a Uniunii, marcate de criza euro-zonei, marcate de dificultăţile datoriilor suverane, investiţiile chineze în Uniunea Europeană, sprijinul acordat de China în cumpărarea unor titluri de stat în cadrul datoriilor suverane, ca şi angajamentele financiare ale Chinei la Fondul Monetar Internaţional şi mecanismele bilaterale între statele membre şi China, tocmai pentru a facilita depăşirea crizei, reprezintă priorităţi care nu mai pot fi puse la îndoială nici măcar de state foarte importante ale Uniunii cum ar fi Germania şi Franţa. În egală măsură, în cadrul discuţiilor pe care le avem, dar şi pe baza informaţiilor pe care le-am primit de la Serviciul de Acţiune Externă al Uniunii Europene, toţi membrii delegaţiei au înţeles că Uniunea Europeană are un interes fundamental în a angaja cooperarea cu China de o manieră extrem de pragmatică în ce priveşte soluţiile la guvernarea globală în plan economic, şi aici a se vedea cooperarea din ce în ce mai bună în cadrul G20 dintre cele două părţi, ca şi eforturile comune a celor două părţi de a-şi coordona poziţiile în chestiuni referitoare la supravegherea şi regularizarea pieţelor financiare şi a industriei financiar-bancare la nivel mondial. Sunt lucruri pe care nimeni nu le mai pune la îndoială astăzi şi care, privite uşor retrospectiv, ar fi părut de negândit în urmă cu patru – cinci ani. Mă gândesc că, în 2008, eram la Beijing, chiar înaintea Summitului dintre China şi Uniunea Europeană. Atunci a fi venit cu asemenea propuneri ar fi sunat atât de exotic, atât de scandalos aproape, încât ai fii fost tratat ca bun de dus la psihiatru. Astăzi, evoluţiile şi cooperarea dintre cele două părţi au atins un nivel care este reflectat, între altele, de cele două summituri UE - China din 2012. Toate aceste elemente arată că sub aspect economic nimic la nivel global, astăzi, nu se mai poate regla sau gestiona în interesul întregii umanităţi, nu doar în interesul celor două părţi, fără un parteneriat autentic între cele două: China şi Uniunea Europeană. Iar sub aspectul celorlalte mari teme pe care le-am angajat cu interlocutorii chinezi, cooperarea în cadrul problematicilor referitoare la schimbările climatice, referitoare la problematica de mediu, cercetările, eforturile comune în domeniul energiilor regenerabile, suntem conştienţi că aceste mari provocări globale pot fi depăşite dacă cele două părţi stau împreună, negociază şi identifică prin negociere soluţii comune. Cel mai bun exemplu este cooperarea celor două părţi la Cancun dar şi modul în care Uniunea Europeană şi China au definitivat parteneriatul pentru urbanizarea durabilă. Este un exemplu care adună împreună provocări legate de schimbări climatice, de un nou model de dezvoltare urbană, un nou model de gestionare a resurselor şi asta creează inclusiv un spaţiu enorm de cooperare economică din perspectiva provocărilor pe care le implică urbanizarea şi experienţa celor două părţi în procesul de urbanizare. China, astăzi, este locul de pe planetă unde urbanizarea a atins cele mai rapide şi cele mai ample, ca dimensiuni, procese cunoscute în istoria recentă a umanităţii.

Nu este un secret faptul că Europa are nevoie de China, fie şi numai dacă avem în vedere criza economică prelungită care frământă bătrânul continent. În aceeaşi măsură, pentru a-şi continua procesul de creştere, China are nevoie la rândul ei de o piaţă puternică aşa cum este piaţa Uniunii Europene. Dincolo de mesajele politice şi diplomatice, cum reuşeşte Parlementul European să armonizeze multitudinea de opinii şi interese, ştiut fiind că, nu odată, Comisia Europeană a sesizat şi a impus măsuri sancţionatorii la adresa produselor chinezeşti intrate pe piaţa Uniunii?

Nimeni nu este atât de naiv să considere că Uniunea Europeană şi China au o relaţie bazată exclusiv pe sentimente. Nu există aşa ceva şi niciun parteneriat cu semnificaţie globală nu este construit doar pe sentimente. De aici o gestiune pe alocuri dificilă, cu negocieri pe alocuri de-a dreptul dure între cele două părţi, dar atât Uniunea Europeană cât şi China sunt conştiente de ceea ce spuneaţi dumneavoastră la începutul întrebării. China este principalul nostru partener, China are nevoie de piaţa Uniunii Europene, Uniunea Europeană are nevoie de produsele din China. Vă dau un exemplu simplu şi cunoscut la nivel global: economia germană depinde atât de mult de schimburile cu China, Germania fiind cel mai important actor economic al Uniunii. În 2011, cam 60% din PIB-ul Germaniei venea în urma schimburilor cu China, şi cam 80% din creşterea marilor grupuri din industria de automobile germană venea din schimburile cu China sau din subsidiarele marilor companii germane în China. Pe această bază, Parlamentul European trebuie să îşi îndeplinească misiunea sa de a sprijini Comisia (n.a. Comisia Europeană) în cadrul dialogului, a se vedea relaţia la nivelul schimburilor şi dialogurilor dintre Comisie şi Guvernul de la Beijing, care este mult mai pragmatică, mult mai eficace decât pare pe alocuri relaţia dintre Parlamentul European şi China în ansamblul său. Sigur, Parlamentul are particularitatea sa. Sunt grupurile politice, iar fiecare grup politic are de multe ori propria agendă. Se întâmplă adesea ca agenda referitoare la China să fie influenţată de dezbaterea internă din statele membre, iar în an electoral „vând" produsul China şi problemele legate de relaţia cu China pentru a obţine voturi, adesea ieftine şi periculoase, în propriile lor state, dar toţi suntem conştienţi de acest fapt. Trebuie să angajăm cooperarea cu China cât mai profund, cât mai sofisticat posibil şi nicidecum să o conducem către confruntare. Confruntarea dintre Uniunea Europeană şi China ar fi fundamental periculoasă pentru interesele economice dar şi pentru interesele de actor global al Uniunii Europene, ţinând cont că aspiraţia noastră este către un multipolarism funcţional în care Uniunea Europeană cu modelul său de a gestiona dezvoltare, cooperare, democraţie, dialog să conducă la o situaţie mai bună la nivelul întregii planete. De asta, sunt convins că trebuie să fim dominaţi de pragmatism, măcar în măsura în care Statele Unite gestionează relaţia lor cu China.