Se spune că la realizarea lui, meşterul imperial Deng a muncit vreme de un an, însă în zadar. Toate încercările dădeau greş. Extrem de iubit de fiica lui, înaintea unui nou proces de turnare fata s-a aruncat în bronzul clocotit, din dorinţa nebună ca tatăl să nu se facă din nou de râs. În urma acestui gest extrem, tatăl disperat a reuşit să salveze numai un pantof al fetei. Povestea a ajuns la urechile împăratului Qianlong care, mişcat, a dispus ca fata să fie numită Zeiţa Furnalului de Aur, iar în memoria ei a fost construit un templu, lângă topitorie. Se mai spune că în desele zile când vântul bate puternic la Beijing, în Turnul clopotului se aud şuierături ciudate, localnicii explicând aceasta prin prezenţa Zeiţei care îşi caută pantoful pierdut.

Nu ştiu dacă este legendă, dar se mai spune că în anul 1924, sunetul clopotului a fost auzit la peste 20 de kilometri. Şi poate că este adevărat, în acea vreme oraşul nefiind atât de aglomerat ca astăzi. Dimensiunile sunt şi ele un argument în favoarea acestei performanţe. Clopotul de bronz are o înălţime de 7,02 metri, o grosime de 10 centimetri, un diametru de 3,4 metri şi o grosime maximă de 24,5 centimetri. Greutatea monstrului ajunge la 63 tone, care, odată lovit cu un buştean începe să vibreze şi să producă un sunet care trezeşte din somn toate spiritele capitalei chineze.