Se poate înţelege, prin urmare, că prin prezenţa UNPR în China, la cel mai înalt nivel, există o dorinţă a partidului de promvoare nu doar la nivelul Chinei, ci la nivelul Asiei, la nivelul relaţiilor externe politice?

În acest moment putem discuta, mai ales din punct de vedere politic, despre două domenii pe care le-aş putea numi chiar atuuri în relaţia bilaterală, semnificative. În primul rând raporturi politice bilaterale şi extrem de bine conturate între România şi China. Este, iată, un domeniul faţă de care proiectele, mai ales cele de natură economică, ar trebui să fie cât mai curând implementate şi mai ales prezentate public. Am discutat în acest context nu numai sprijinul pe care UNPR îl dă stabilităţii României ci şi acelor proiecte cu viziune economică, implicit cele din palierul bilateral româno - chinez, care ar trebui să fie cât se poate de rapid fundamentate. În al doilea rând este modul în care ambele ţări reacţionează la criză, la criza economică. Vreau să vă spun că cea mai mare parte a dialogului, chiar şi politic, purtat cu autorităţile de la Beijing, s-a concentrat pe acest palier. Am reuşit împreună să găsim un punct comun de convergenţă şi anume idea de stabilitate. Ideea unor decizii guvernamentale şi nu numai, chiar şi la nivelul autorităţilor locale capabile să inspire credibilitate, să fie serioase. Situaţia şi din perspectiva Chinei, situaţia economică actuale este foarte complicată, în continuare din această zonă se priveşte cu foarte mare atenţie modul în care unele statele din Uniunea Europeană reacţionează, şi implicarea chineză din punct de vedere economic sau investiţional este deosebit de prudentă. Vreau aici să fac o menţiune, domnul ministru Gabriel Oprea a transmis un mesaj al premierului Emil Boc, o scrisoare adresată autorităţilor chineze în care se reiterează interesul părţii române şi preocuparea de a pune în practică, de a da un curs pragmatic înţelegerilor stabilite la nivel guvernamental cu ocazia vizitelor premierului şi unor alţi miniştrii aici la Beijing. Acest mesaj, de reconfirmare a interesului părţii române în ceea ce priveşte aceste proiecte economice a fost primit cu multă deschidere şi aş îndrăzni să spun chiar satisfacţie, având în vedere nu numai necesităţile economice ale momentului ci şi unele semnale apărute din păcate, în trecut, când înţelegerile la nivel politic nu s-au mai concretizat la nivel economic, iar acest lucru nu a fost de bun augur. Deci, din acest punct de vedere, sper ca reconfirmările politice pe care noi le-am făcut, inclusiv astăzi, chiar vor avea o semnificaţie în ambele capitale.

În acest sens, în calitate de diplomat, ca fost ministru de externe, ca om politic implicat în viaţa externă românească la cel mai înalt nivel, care sunt observaţiile dumneavoastră personale, legate de relaţia România - China, China - România?

În primul rând, oricine evaluează din afară această relaţie bilaterală poate constata existenţa unui atuu cât se poate de important. Aş îndrăzni să spun pentru ambele state. Şi anume un palier stabil şi coerent al acestor relaţii bilaterale de foarte mulţi ani. Este o istorie a relaţiilor româno - chineze pe care orice executiv cu viziune poate construi. Este probabil una dintre cele mai semnificative dezvoltări în planul relaţiilor bilaterale ale României în ultimii 25 - 30 de ani, cu o mare putere. După părerea mea, nu este puţin. Pe de altă parte, spun semnificativă din punct de vedere bilateral pentru că în România, China poate găsi un partener în interiorul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice pe care poate conta. Modul în care România şi China au cooperat în cadrul organizaţiilor internaţionale, de asemenea, reprezintă un semnal extrem de exemplificativ. Baza politică de plecare a unor proiecte parteneriale dintre cele două ţări este foarte bună şi cred că puţine ţări se pot bucura de un astfel de palier al relaţiilor bilaterale. Sigur, dincolo de aspectele pozitive, pot să remarc totodată şi o nesincronizare în ceea ce priveşte punerea în aplicare a unor proiecte cu viziune. Partea chineză doreşte abordarea unor proiecte economice sau investiţionale pe termen mediu sau lung. Şi din acest punct de vedere, evident că răspunsul pe care partea română îl poate da trebuie să fie corect, dar în acelaşi timp trebuie să aibă valenţe strategice. Să presupună evoluţii pe mai mulţi ani, eventual cu implicări guvernamentale, politice variate. Dacă discutăm de investiţii pe 10 - 15 ani, şi China este cât se poate de interesată de astfel de proiecte, evident că angajamentul politic de la Bucureşti faţă de această relaţie trebuie să fie aproape unanim. Şi nu văd cine ar împiedica acest lucru. Mă refer la partidele politice. Sigur, practica românească de a abandona tot ce s-a întâmplat în mandatul politic anterior nu poate decât să prejudicieze o astfel de atitudine. Deci, aş lansa tehnic un semnal cât se poate de clar, dincolo de retorica evident pozitivă, cvasiunanimitatea situaţiilor în care politicienii români s-au întâlnit cu partenerii chinezi ar trebui să existe şi o proiecţie strategică în opţiunile fiecăruia, să rămânem consecvenţi, ca să fiu mai clar.