"Templul este spaţiul sacru, în aşa fel încât şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa lui" spunea eseistul, filosoful, economistul şi omul politic român Petre Ţuţea. Acesta este sentimentul pe care l-am avut în timp ce mă apropiam de Tempul Lama (Yonghe Gong) din Beijing sau Palatul Păcii şi Armoniei, aşa cum mai este cunoscut de chinezi. Mirosul de santal, scorţişoară şi ghimbir al ofrandelor parfumate se simte de departe. Mii de oameni, din toate colţurile pământului se îndreaptă spre acelaşi loc. Iar porţile templului se deschid impresionant în faţa numărului mare de turişti. Pacea şi armonia care te cuprind, te fac să pluteşti, parcă, între cer şi pământ. Era pentru prima dată când păşeam într-un templu. Iar într-o atmosferă atât de profund religioasă, poţi face un singur lucru, "să-ţi laşi inima uşoară, pentru ca extraodinarul să apară", aşa cum, atât de frumos stă scris la Templul Lama. Am intrat cu smerenie şi pioşenie în clădirea cea mai laborios restaurată din Beijing. Istoria celui mai spectaculos complex de temple, Yonghe Ghong începe în secolul al XVI-lea, în timpul dinastiei Qing, când aici erau adăpostiţi eunucii curţii imperiale. După ascensiunea la tron a lui Yongzheng, 30 de ani mai târziu, prin anul 1744, jumătate din clădire a fost transformată într-o lamaserie, adică o mănăstire de călugări budişti tibetani, iar partea cealaltă a clădirii a rămas palat imperial. Pentru grija deosebită acordată templului, sicriul împăratului Yongzheng a fost amplasat în templu, iar succesorul său, împăratul Qianlong a ridicat mănăstirea budistă la rangul de templu imperial.