"Hossu: Următorul Guvern va lua decizia legată de salariul minim" titrează ziarul Bursa. Următorul Guvern ar urma să ia decizia legată de salariul minim, iar în cazul în care acesta nu va fi învestit până la finalul anului, actualul Executiv ar urma să dea o hotărâre prin care să prelungească cu încă o lună salariul minim pe economie, a explicat luni preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu. "Domnul prim ministru, apreciind rezultatul de ieri de la alegeri, a considerat că există toate premisele ca următorul Guvern să fie instaurat până la sfârşitul lunii decembrie şi să fie în măsură să ia o decizie legată de salariul minim, ţinând cont de angajamentul partidului care are cele mai mare şanse să instaureze acest Guvern şi care s-a angajat public la 1.450 de lei, salariu minim garantat pentru 2017. În cazul excepţional, în care nu se constituie noul Guvern până la 31 decembrie, pe 30 decembrie actualul Guvern va da un termen de prelungire a salariului minim pentru luna ianuarie", a declarat Hossu.
Textul integral AICI