"Alina Gorghiu a demisionat de la şefia PNL" anunţă Mediafax. Alina Gorghiu a anunţat că demisionează de la şefia PNL, după rezultatele dezastruoase de la alegerile parlamentare de duminică, urmând ca, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PNL, să se stabilească formula de interimat. "Recunosc victoria PSD. Pentru mine nu există alt gest decât cel al depunerii mandatului. A fost o onoare să fiu preşedintele PNL", a declarat Gorghiu, adăugând faptul că sunt alţi lideri din conducerea partidului "care îşi asumă aceeaşi atitudine". La scurt timp au urmat demisii în lanţ la nivelul PNL. Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu a anunţat că propune demisia tuturor preşedinţilor de filială care au obţinut un scor mai mic de 30%, inclusiv a sa, fiind de părere că rezultatele alegerilor de duminică nu pot fi doar "puse în cârca" Alinei Gorghiu.
Textul integral AICI