-            Ei sunt sinologi români de înaltă clasă.

-                       Timp de peste o jumătate de veac au făcut doar un singur lucru: promovarea prieteniei chino-române.

-                       Toţi membrii familiei lor sunt sinologi, ginerele lor fiind actualul ambasador al României la Beijing.

-                       Ascultaţi a doua parte a seriei de radioreportaje intitulate „Ei şi-au dedicat viaţa numai relaţiei cu China.

Bună seara, stimaţi ascultători. În România este un cuplu care a petrecut 18 ani în China. Soţul este considerat cel mai bun vorbitor de limba chineză în rândul românilor. Iar soţia sa este autoarea a multe cărţi şi articole despre ţara noastră. Ei sunt Ioan Romulus Budura, fost ambasador al României în China, şi Anna Eva Budura, doctor în istorie. Astăzi vom difuza al doilea radioreportaj despre cei doi.

Familia Budura a absolvit Universitatea Beijing în vara anului 1956, începând amândoi să lucreze la Ministerul Afacerilor Externe. Romulus Budura a lucrat mult timp la ambasada României la Beijing, fiind translator la multe întrevederi între liderii de stat chinezi şi români. A fost de multe ori apreciat elogios de către Mao Zedong, Zhou Enlai, Zhu De şi alţi lideri chinezi.

Ding Yongning, care a lucrat în anii 50 ai secolului trecut la ministerul chinez de externe de la Beijing şi fostă interpretă la destul de multe întâlniri între liderii chinezi şi români, a menţionat:

 „Dintre toţi studenţii din Rusia şi unele ţări est-europene care au învăţat în anii 50 limba chineză în China, nivelul de cunoaştere a limbii chineze al domnului Ioan Romulus Budura a fost cel mai ridicat. Este o concluzie la care au ajuns aproape toţi liderii chinezi de atunci. El are un vocabular bogat. Dar cel mai lăudabil este faptul că pronunţia sa este foarte corectă."

                                     Romulus Budura (al cincilea din stanga) serveste ca traducator

                 in cursul vizitei din iunie 1966 a premierului Zhou Enlai in Romania

 Întâlnindu-se destul de des cu liderii chinezi cu prilejul convorbirilor la nivel înalt şi al activităţilor diplomatice, Romulus Budura a stabilit o relaţie specială cu ei. El a amintit cum preşedintele Mao Zedong l-a ajutat să iasă din impas.

 „Îmi amintesc că în 1958 în luna martie s-a organizat o întrevedere între delegaţia română şi preşedintele Mao Zedong în apropiere de oraşul Wuhan, pe malul lacului Dongting. Într-o vilă special amenajată domnia sa ne-a primit spre seară. Eu am început să traduc ceea ce spunea preşedintele Mao Zedong, iar colegul meu chinez – era Lu Jixin – traducea ceea ce spuneau conducătorii români. Dar la a 3-a sau a 4-a intervenţie a preşedintelui Mao, mi-am dat seama că nu înţeleg exact în pronunţia sa din provincia Hunan ce spunea preşedintele. M-am oprit stânjenit şi l-am rugat pe Lu Jixin să traducă ceea ce spusese preşedintele. Preşedintele Mao şi-a dat seama de încurcătura în care mă aflu şi, cu multă bunătate, adresându-se liderilor români: El vorbeşte limba din Beijing mai bine decât mine."

Coeziunea primei generaţii a conducătorilor chinezi şi virtutea  fiecăruia dintre ei l-au impresionat foarte mult pe Romulus Budura.

„Trebuie să spun că eu am privit conducerea chineză ca un colectiv coerent. Tot timpul am fost conştient de faptul că acest colectiv conducător reprezenta un tot unitar, din care fiecare piesă era importantă. Vorbind despre Mao Zedong, de-a lungul contactelor pe care le-am avut cu domnia sa mi-am dat seama de extraordinara autoritate de care se bucura în sânul conducerii chineze, de îndrăzneaţa viziune despre ceea ce trebuie să fie China în lume. Preşedintele Mao avea aceste visuri. Visa poziţia Chinei într-un anume fel. Pentru premierul Zhou Enlai am o mare stimă pentru personalitatea sa, pentru abilitatea lui extraordinară de a administra o ţară uriaşă cu o populaţie extrem de numeroasă, de a găsi soluţii în momente dedicate şi dificile, care să nu afecteze drumul firesc al Chinei spre măreţia pe care şi-o dorea.".

           Anna Eva Budura si I.R. Budura la postul nostru de radio în anii 90

Eva Budura a lucrat în perioada 1956-1966 în secţia de presă a ministerului de externe de la Bucureşti, pentru a-şi îngriji cei doi copii, din 1967 s-a dedicat muncii de cercetare în Secţia internaţională a Institutului de Studii Istorice şi Social Politice, unde a obţinut şi titlul de doctor. Ea amintea:

 „În institut am lucrat până în 1990, când m-am pensionat. În institut am luat doctoratul în 1982. O parte din teză a fost publicată într-un volum  cu privire la mişcarea antifascistă şi antidictatorială italiană şi japoneză şi şi restul tezei a apărut după 20 de ani."

 Dragi prieteni, vă invităm să ascultaţi radioreportajul „Ei şi-au dedicat viaţa numai relaţiei cu China."

Dragi ascultători, după o despărţire de câţiva ani de China, în 1990 Romulus Budura a pus din nou piciorul pe pământul ţării noastre, începându-şi mandatul de ambasador al României la Beijing. Era o perioadă specială pentru relaţiile chino-române. Pentru că după decembrie 1989 risca să apară o fractură în dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

              Ambasadorul Budura donează cărţi Redactiei romane a RCI.

Actualul ambasador român la Beijing, Viorel Isticioaia, a evidenţiat rolul însemnat în promovarea relaţiilor chino-române jucat de ambasadorul Budura.

 „Este primul ambasador care a venit la Beijing în anii 90. Este primul ambasador care a fost numit din rândul specialiştilor de limba chineză, din rândul diplomaţilor cunoscători de limba chineză. A ştiut să cultive şi să păstreze relaţiile personale de prietenie cu o mulţime de chinezi, specialişti în domeniul diplomatic, prieteni din alte domenii, din domeniul universitar şi al mijloacelor de informare în masă. A ajuns ambasador într-un moment în care relaţiile bilaterale au intrat într-o nouă etapă. România şi China deja parcuseseră o serie de prefaceri. China, după începutul politicii de reformă şi deschidere de la sfârşitul deceniilor 8, iar România se pregătea în procesul de apropiere de vest de intrare într-o serie de structuri în zona europeană."

Munca excelentă de ambasador a lui Romulus Budura a fost apreciată elogios şi de românologi chinezi din diferite instituţii.

  Li Donghui, vicepreşedintele Asociaţiei Chineze de Prietenie cu România a arătat:

 „În calitate de ambasador, este foarte sincer, călduros şi modest şi ştie foarte bine arta diplomaţiei. A stabilit şi a menţinut relaţii bune atât cu liderii chinezi la nivel înalt, cât şi cu românologii din diferite instituţii chineze, câştigând mulţi prieteni. "

Profesorul de limba română Ding Chao, decanul Institutului de Limbi şi Culturi Europene al Universităţii de Studii Străine din Beijing, a evocat sprijinul acordat de ambasadorul Budura dezvoltării catedrei de limba română a facultăţii.

 „Îmi aduc aminte cu mare plăcere că, mai ales în anii 90, când domnul Ioan Romulus Budura a venit în China în calitate de ambasador al României la Beijing, ne-a vizitat de multe ori. A venit la facultate cu diverse ocazii, la studenţi, la cadrele didactice. Ne-a încurajat foarte mult sub diferite forme activitatea noastră didactică şi cea de cercetare."

Luo Dongquan, veteran al redacţiei române de la RCI, fost director adjunct al Centrului pentru limbile rusă şi est-europene a arătat:

 „Dl. Ioan Romulus Budura ne-a învitat câte de câte ori la manifestările organizate în saloanele ambasadei, la spectacolele prezentate de artişti români la Beijing, la vernisajele expoziţiilor româneşti. Mai mult, ne-a mai făcut o donaţie de cărţi româneşti. Aceste cărţi, peste 100 la număr, sunt dintr-un evantai de domenii, social-economice, turistice, culturale şi beletristice."

Dragi prieteni, în 1995 Romulus Budura şi-a încheiat mandatul de ambasador la Beijing şi s-a întors în România. După ce s-a pensionat, familia Budura n-a încetat activitatea, continuând să lucreze asiduu pentru prietenia româno-chineză. Miercurea viitoare, în ultima parte a reportajului „Ei şi-au dedicat viaţa numai relaţiei cu China" vă vom vorbi despre viaţa lor după pensionare. La revedere.