Dragi ascultători, în rubrica noastră de astăzi vom vorbi despre locuinţele de tip siheyuan din Beijing, dar şi din alte zone în care influenţa acestor case s-a răspândit.

Siheyuan este un tip de locuinţă care poate fi întâlnit de la un capăt la altul al Chinei, însă în Beijing are cel mai mare renume. Literal tradus înseamnă curte, spaţiul închis între patru pereţi, o curte împrejmuită de case pe cele patru părţi. În China, o curte se cheamă siheyuan, care înseamnă o suprafaţă înconjurată de patru clădiri. De-a lungul istoriei Chinei, alcătuirea unei siheyuan a fost modelul de bază folosit pentru locuinţe, palate, temple, mânăstiri, instituţiile guvernamentale şi birourile de afaceri ale familiei. Existau curţi simple şi vile cu curte. Istoria acestor curţi datează din timpul dinastiei Zhou de vest, între 1122 î.c. şi 256 d.c. În acea perioadă planul unei case siheyuan era deja format şi avea trăsăturile fundamentale ale arhitecturii chinezeşti.

O astfel de locuinţă oferă spaţiu, comfort, linişte, securitate, cât şi protecţie împotriva prafului şi furtunilor. În spaţiul din interiorul acestora sunt plantate flori şi alte plante, curtea devenind şi un fel de grădină.

În timpurile feudale, locuinţele erau construite după principiile tradiţionale ale celor cinci elemente despre care se credea că alcătuiesc universul şi cele opt diagrame ale divinaţiei. Astfel poarta se ridica în colţul de sud-est, care era colţul „vântului", iar casa era construită cu faţa la sud şi cu cladirea pricipală pe partea de nord, care se credea a aparţine „apei", un element care împiedică focul.

Locuinţele siheyuan din Beijing sunt pritenoase şi liniştitoare. Curtea este în formă de pătrat, largă şi de dimensiuni potrivite.Conţine flori şi stânci, oferind un loc ideal pentru viaţa de afară. Aceste elemente transforma curtea într-o mare cameră de locuit în aer liber, aducând cerul şi pământul mai aproape de inima oamenilor. De aceea aceste curţi erau atât de apreciate de chinezi. Veranda separă curtea în câteva spaţii mari şi mici, care nu sunt foarte depărtate unul de celălalt. Acestea se întrepătrund, dând naştere la spaţii goale şi pline şi la contrastul de umbre. Aceste diviziuni fac din curte un loc potrivit pentru desfăşurarea vieţii cotidiene. Membrii familiei i-şi schimbau parerile aici, ceea ce crea o dispoziţie călduroasă şi o atmosferă interesantă.

În realitate, conceptul unitar şi tendinţa de a se apropia de centru ale locuinţelor siheyuan din Beijing , cu formele şi regulile lor stricte, sunt o expresie tipică caracterului celor mai multe locuinţe chinezeşti. Modelul curţii, închisă spre exterior şi deschisă spre interior, poate fi văzut ca o integrare înţeleaptă a doua tipuri de psihologii contradictorii: pe de o parte suficienţa famililor feudale care voiau să păstreze o anumită distanţă faţă de lumea din exterior, iar pe de altă parte, psihologia, adânc înrădăcinată în mentalitatea de tip agrar, şi care-i face pe chinezi să se apropie în mod special de natură. Deseori aceştia vor să vadă cerul, pământul, florile, iarba şi pomii în propriile case.

După mărimea şi stilul curţilor interioare, se putea ghici dacă acestea aparţineau oamenilor de rând sau celor puternici şi bogaţi. Casa simplă a unui om de rând are o singură curte. Locuinţa unei familii foarte bogate poate avea două sau mai multe curţi interioare, dispuse una în spatele celeilalte, unde clădirea principală era separată de cealaltă printr-un perete cu poartă, iar în spatele clădirii principale se aflau mici „curţi pe colţ" legate de curtea principală.

În Gansu, Qinghai şi alte regiuni din nord-vest, unde vânturile cu încărcături de nisip sunt foarte puternice, zidurilor locuinţelor sunt mai înalte. În nord-est, unde vremea este rece, curţile sunt mari şi largi pentru a primi cât mai mult lumina soarelui, având multe spaţii deschise în zidurile curţii.

Dragi ascultători, realizatorul şi prezentatorul emisiunii, Florian Mihalache, vă mulţumeşte pentru atenţie. La revedere!