Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-09-03 19:01:54    
Vizita în districtul Chongwen din Beijing a delegației sectorului 2 din București

 


cri-1

Dragi prieteni, știți unde se află cea mai numeroasă comunitate chineză din România? Probabil e greu de răspuns. Haideți să vă spun. O găsiți în sectorul 2 din București. Acest lucru ne-a fost spus chiar de primarul acestui sector, Neculai Onțanu, când, între 19 și 23 august anul acesta, a făcut împreună cu alți 4 funcționari ai primăriei o vizită în districtul Chongwen din capitala Chinei. Reprezentanții districtului Chongwen de la Beijing și ai sectorului 2 al municipiului București au semnat la Beijing la 30 august anul trecut Protocolul de schimburi, colaborare și prietenie. Districtul Chongwen a invitat după un an reprezentanți ai sectorului 2 din București să viziteze încă o dată capitala țării noastre. Care sunt rezultatele principale ale acestei vizite? Ce lucruri interesante au aflat la Beijing oaspeții români, mai ales în timpul marelui eveniment mondial, jocurile olimpice de la Beijing? La 23 august, înainte de a pleca într-o vizită în orașul chinez Xi'an, l-am invitat la microfonul nostru pe domnul primar. În minutele următoare vă invităm să ascultați ce am vorbit în acest interviu.

Neculai Ontanu a acordat un interviu postului RCI.

Neculai Onțanu a arătat mai întâi scopul principal al actualei vizite:

„Scopul principal al acestei vizite este de a cunoaște alte proiecte de dezvoltare economică, socială, culturală și edilitară în Districtul Chongwen și de a stabili grupurile de reprezentanți ce urmează să efectueze vizite de documentare, schimb de experiență din disctrictul Chongwen în sectorul 2 al Bucureștiului."

Reprezentanții români au avut întâlniri în cursul vizitei cu Li Xiaoguang, secretarul Comitetului P.C. Chinez din districtul Chongwen, și cu Niu Qingshan, primarul districtului amintit. Oaspeții au vizitat Atelierul Artizanilor, unde au stabilit împreună cu gazdele lor organizarea unui schimb de vizite între un grup de artizani din Chongwen, care să vină în România, și artizani din sectorul 2, care să ajungă în China. Primarul Onțanu mărturisea:

„Am văzut artizanii chinezi la lucru. Pot să spun că am rămas profund impresionat. În același timp ne-am propus să vedem modul în care administrația locală a districtului Chongwen este preocupată de întâmpinarea urbanistică a vestigiilor trecutului cu dezvoltarea extraordinar de modernă a orașului în această perioadă."

Neculai Onțanu a adăugat că primăria sectorului 2 dorește să organizeze ample programe de informare și de schimb de experiență între elevi și studenți ce învață în școli și universități de la Beijing, respectiv din București.

Dragi prieteni, așa cum am menționat la începtul emisiunii, în sectorul 2 din București se află cea mai numeroasă comunitate chineză din România. Primarul român a spus:

„În sectorul 2 din București se află cea mai numeroasă comunitate chineză din România, aproximativ 4.000 de cetățeni cu drept de ședere permanentă sau temporară în România. 3.000 dintre aceștia locuiesc și lucrează în sectorul 2 din București. Oamenii de afaceri chinezi dezvoltă un interes tot mai accentuat pentru proiecte în România, mai ales în domeniile comerțului și al refacerii infrastructurii."

Ținând cont de faptul că România se află într-o continuă schimbare, Bucureștiul fiind o capitală europeană, care în momentul de față trece printr-o perioadă de puternică modernizare a infrastrucutrii, N. Onțanu s-a arătat optimist față de perspectivele de colaborare dintre sectorul 2 și districtul Chongwen:

„Așa cum v-am spus, am pus deja la punct începerea unor proiecte social-culturale pentru tineret, pentru artizani. De asemenea doresc să dezvoltăm și alte proiecte, mai ales în domeniul economiei și să fim mediatori dintre oameni de afaceri chinezi și oameni de afaceri români."

In 2007 a fost semnat Protocolul de schimburi, colaborare și prietenie dintre districtul Chongwen de la Beijing și sectorul 2 al Bucureștiului.

Onțanu a mai arătat că conform prevederilor Protocolului de Colaborare încheiat în august 2007, delegația districtului Chongwen, condusă de secretarul de partid, Li Xiaoguang, și primarul, Niu Qingshan, urmează să efectueze o vizită în România la București în anul 2009.

Stimați ascultători, vizita efectuată la Beijing de delegația sectorului 2 din București a coincis cu jocurile olimpice de la Beijing. Pe parcursul vizitei oaspeții români au urmărit la Stadionul Național (Cuibul de Pasăre) competiții de marș și decatlon și un meci de handbal la Sala Națională a Sporturilor. Ce impresii au lăsat aceste două arene sportive, mai ales Cuibul de Pasăre? Primarul Onțanu a spus:

„Vreau să fac o remarcă în legătură cu arhitectura cu totul specială și deosebită a acestei mari construcții. Un stadion de peste 90.000 de locuri, o construcție extraordinar de modernă și capabilă să găzduiască foarte multe discipline sportive. Am văzut aici zeci de mii de spectatori chinezi și străini. M-a impresionat modul absolut civilizat și elegant în care spectatorii chinezi îi primeau cu aplauze pe toți cei care evoluau în diferite ramuri sportive. Este un lucru care de regulă nu se întâmplă în alte locuri. Din acest punct de vedere, vreau să vă felicit, pe toți spectatorii chinezi și pe organizatori, pentru nivelul înalt în care au reușit să organizeze aceste minuate spectacole sportive mondiale."

În ce privește ceremonia de deschidere a olimpiadei de la Beijing și condițiile de organizare a acestor competiții, Onțanu nu s-a zgârcit cu laudele.

„Miliarde de oameni au privit fastuoasa ceremonie de deschidere, care a impresionat o lume întreagă prin grandoarea și complexitatea ei. Ospilitatea de care ați dat dovadă în găzduirea diferitelor delegații sportive, cât și minuțiozitatea pregătirilor făcute în acest sens au avut un puternic ecou în presa românească și din întreaga lume. Considerăm că este greu de prespus că în viitor cineva va mai putea organiza un asemenea eveniment la un nivel atât de înalt. Ne bucurăm din toată inima pentru acest imens succes și vă felcităm pentru această extraordinară reușită!"

Atmosfera olimpică din Beijing l-a impresionat pe primarul bucureștean.

„Atmosfera din perioada JO este incredibilă. Orașul Beijing arată așa cum de fapt este un oraș în mare sărbătoare. Străzile au devenit neîncăpătoare atât pe trotuar, cât și pe carosabil. În ciuda programului circulației rutiere, toate arterele de circulație sunt străbătute de zeci de mii de mașini, uimitor de multe taxiuri care servesc turiștii prezenți la olimpiadă. Pe trotuare te strecori printre oameni care vorbesc în multe limbi și care cară pachete mari cu cadouri. Magazinele au devenit neîncăpătoare, clienții solicitând mărfuri în foarte multe limbi străine. În punctele turistice am fost nevoiți să stăm la rând pentru a putea vizita exponatele. Uimitoare este atmosfera creată de lucrătorii chinezi oriunde am fost. Amabilitatea lor te atrage să-ți aștepți rândul și știu să răspundă în cel puțin o limbă străină."

Aflat la a doua vizită la Beijing, Neculai Onțanu a spus că Beijingul este la fel de fermecător.

„Nu am exagerat absolut cu nimic. Am vizitat Beijingul anul trecut, cam în aceeași perioadă. Totul era la fel de fermecător. Un oraș ultramodern cu un grad de dezvoltare urbană pe care nu l-am întâlnit niciunde în Europa, cu spații verzi, splendid amenajate, armonios îmbinate cu tehnica și cu asfaltul. Zonele istorice, puse la justa lor valoare. Am vizitat Beijingul și seara când armonia de lumini te făcea să te simți într-o lume feerică."

Dragi prieteni, am difuzat interviul acordat de Neculai Onțanu, primarul sectorului 2 al municipiului București, cu ocazia vizitei sale la Beijing. Săptămâna viitoare, vom prezenta vizita în orașul Xi'an a delegației sectorului 2 din București.

Pe aceeași tema