Odată cu desfășurarea în profunzime a operațiunilor de salvare și înlăturare a efectelor cutremurului puternic produs în Sichuan, populația din zonele afectate a început reconstrucția prin dezvoltarea producției.
Economia provinciei Sichuan era pe locul 8 în țară înainte de seism. Cutremurul puternic a provocat mari pierderi economice acestei provincii. Desfășurarea simultană a operațiunilor de lichidare urmărilor cutremurului și de reluare a producției constituie prioritatea activității din zonele calamitate. Liu Qibao, secretarul Comitetului Provincial Sichuan al P.C. Chinez, a spus:„Să dezvoltăm stilul de muncă caracterizat prin hărnicie și simplitate și să dezvoltăm producția prin forțe proprii. Populația din zonele calamitate trebuie să fie înzestrată cu acest spirit ca să-și reconstruiască cu propriile mâini vatra socialistă."
Industria, o ramură de bază a economiei din provincia Sichuan, a suferit de grave pierderi în urma cutremurului. Orașul Chengdu, reședința provinciei, care are peste 10 milioane de locuitori și a cărui economie reprezintă o treime din cea a întregii provincii, joacă un rol decisiv în reconstrucția zonelor calamitate. Li Chunsheng, secretarul Comitetului Orășenesc Chengdu al P.C.C., a arătat:„Influența cutremurului asupra dezvoltării sociale și economice a orașului Chengdu nu poate fi subapreciată. Pierderile economice sunt importante. Greutățilr reconstrucției sunt mari. În această situație, trebuie să elaborăm cât mai grabnic măsuri eficiente de reluare a producției și stimulare a dezvoltării continue a economiei noastre.Vom putea să reluăm în scurtă vreme dezvoltarea economică și progresul social al orașului Chengdu."
Pentru reluarea producției industriale, trebuie creată din nou imaginea zonelor calamitate pentru întărirea încrederii investitorilor. Qu Jianhong, secretarul Comitetului Districtual Qingyang din Chengdu al P.C.C., a afirmat: „Acționăm pentru atragerea capitalului ca să dezvoltăm economia noastră. În ultimele zile am trimis două delegații în regiunile de coastă dezvoltate din punct de vedere economic, unde au organizat întâlniri de afaceri. Concomitent, facem o amplă propagandă despre orașul Chengdu pentru ca investitorii să aibă încredere să investească în acest oraș."
O veste îmbucurătoare este sosirea în aceste zile a mai multor investitori în provincia Sichuan. Unul dintre aceștia are în plan să deschidă din nou o linie de producție la Chengdu a spus: „Hotărârea noastră de a investi în provincia Sichuan este neclintită. În curând vom construi la Chengdu o linie de fabricat fibre de sticlă cu o investiție de 100 milioane de dolari."
La ora actuală 95% din întreprinderile din orașul Chengdu și-au reluat activitatea. Provincia a stabilit un calendar pentru realuarea producției întreprinderilor din zonele calamitate.
Este în toi campania agricolă de vară. Culturile oleaginoase și cerealiere din zonele atinse de cutremur urmează a fi recoltate. Militarii și voluntarii care activează în zonele calamitate și populația sinistrată luptă umăr cu umăr în campania de vară. După cum se relatează, în provincia Sichuan strânsul grâului și rapiței este pe sfârșite.
|