Supravegherea procesului de distribuire și întrebuințare a banilor și materialelor destinate operațiunile de salvare
După cutremurul puternic care a avut loc în provincia Sichuan, în zonele afectate au sosit numeroase fonduri și materiale destinate operațiunilor de salvare și asistență provenite de la guvern, populație și comunitatea internațională. Pentru asigurarea întrebuințării oportune și corecte a banilor și materialelor, autoritățile provinciei Sichuan au înnăsprit măsurile de supraveghere și gestionare a acestora, având ca scop și asigurarea transparenței și deschiderii procesului de recepție și repartizare a ajutoarelor.
Potrivit statisticilor, până la 29 mai provincia Sichuan a primit suma de 6 miliarde de yuani și o mare cantitate de bunuri destinate operațiunilor de salvare și asistență. Secretarul adjunct al Comisiei de control al disciplinei a Comitetului provincial Sichuan al P.C.Chinez, Ren Junnian, a subliniat că pentru prevenirea infracțiunilor și a cazurilor de încălcare a disciplinei, guvernul provinciei va monitoriza întregul proces de recepționare și distribuție a fondurilor și materialelor donate în sprijinul operațiunilor de salvare. El a arătat:
___Banda 1___
„Departamentele de resort au trimis 17 echipe de inspecție în zonele calamitate pentru a supraveghea activitatea de recepție și distribuție a materialelor destinate operațiunilor din zonele afectate."
În provincia Sichuan a fost întărită activitatea de primire și rezolvare a sesizărilor prezentate de populație. Ren Junnian a declarat că departamentele de resort din provincia Sichuan au investigat și rezolvat cu promptitune cazurile de încălcare a disciplinei și legii și le-a adus la cunoștința opiniei publice. El a arătat: ___Banda 2___
„Dacă sesizăm cazuri în care cadre din domeniul administrativ sau de partid au deturnat întrebuințarea corturilor destinate populației sinistrate pentru scopuri personale sau ale rudelor, le vom rezolva cu siguranță."
În plus față de supravegherea făcută de autoritățile provinciei Sichuan, Oficiul Național pentru Audit a trimis inspectori pentru verificarea banilor și materialelor destinate zonelor afectate. Revizia acoperă activitățile de recepție, depozitare, distribuire și întrebuințare.
Reporterul postului nostru de radio a constatat în zonele afectate din provincia Sichuan că materialele urmează un flux corespunzător în sprijinul populației, cetățenii sinistrați primind toate materialele necesare. În procesul de distribuție a ajutoarelor materiale, inspectorii supraveghează oficialii responsabili și notează modul de întrebuințare și destinația fiecărui produs.
După cum se relatează, autoritățile de la diferite niveluri din provincia Sichuan au elaborat regulamente privind folosirea banilor și bunurilor. Șeful echipei de materiale a comandamentului de înlăturare a efectelor cutremurului, Zhou Ming, a declarat reporterului nostru: __Banda 3___
„Am invitat un vicepreședinte al Consiliului Județean Beichuan și un voluntar să supravegheze activitatea echipei noastre de distribuire a materialelor."
Un oficial al provinciei Sichuan a declarat că departamentele de resort urmează să adopte noi măsuri pentru continuarea supravegherii modalității de întrebuințare a fondurilor și materialelor destinate operațiunilor din zonele afectate, toate infracțiunile urmând să fie sancționate sever. De asemenea, se va institui sistemul de deschidere a informațiilor pentru asigurarea transparenței și deschiderii procesului de primire, distribuție și întrebuințare a banilor și bunurilor.
|