Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a declarat sâmbătă în localitatea Yingxiu, ținutul Wenchuan, provincia Sichuan, zonă grav afectată de seism, că este emoționat de spiritul manifestat de poporul chinez în acțiunile de combatere a calamității naturale.
Ban Ki Moon a declarat într-un interviu acordat presei chineze că a rămas emoționat de capacitatea extraordinară de coordonare a conducătorilor chinezi și spiritul de ajutorare independentă, colaborarea și tenacitatea dovedite de toți oamenii în timpul eforturilor de înlăturare a efectelor seismului. El exprimă cele mai profunde condoleanțe și compasiune pentru toți cetățenii chinezi, familiile victimelor și persoanele rănite în urma cutremurului și le dorește să poată depăși nefericirile personale. Popoarele din întreaga lume sunt alături de poporul chinez.
Ban Ki Moon a subliniat că poporul Chinei este unul măreț, fiind puternic, curajos, dârz, gata să se ajute singur și să coopereze. Mulți oameni pe care i-a văzut cu ochii săi proprii, inclusiv soldații și voluntarii, și-au sacrificat propriile interese pentru ajutarea celor din jur. Aceștia sunt oameni de admirat.
Secretarul general al ONU a sosit sâmbătă într-o vizită de documentare în localitatea Yingxiu. Aici a păstrat un moment de reculegere pentru persoanele decedate în urma cutremurului.
|