Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-05-21 18:21:25    
Dezinfectare multilaterală în zonele afectate de cutremur

cri-1
În prezent în zonele afectate de seism din proivincia Sichuan mulți salvatori și voluntari se ocupă intens în continuare de căutarea eventualilor supreviețuitori. Între timp se desfășoară multilateral activitatea de dezinfecție, prevenire și combatere a epidemiilor. Potrivit unei statistici, numărulul persoanelor calificate pentru aceasta, având misiunea să dezinfecteze și să prevină epidemiile în zonele afectate, a ajuns la câteva mii. Cei desemnați au început deja în cele 12 ținuturi și orașe grav lovite de cutremur din provincia Sichuan să dezinfecteze și să se ocupe de cadavrele victimelor. Urmare a eforturilor depuse, nu s-a înregistrat până în prezent niciun caz grav de infecție epidemică și nici un raport public medico-sanitar.

Puternicul cutremur din 12 mai de la Wenchuan a produs mari pierderi de vieți omenești. Datorită faptului că numărul cadavrelor este mare, deșeurile menajere se acumulează, iar temperatura aerului crește, există un risc crescând de a apărea epidemii pe suprafețe întinse. Ținând seama de situație, Ministerul Sănătății a mobilizat și a trimis prompt în zonele afectate de seism câteva mii de lucrători calificați în prevenirea și combaterea epidemiilor. Suprafața dezinfectată și tratată de aceștia era luni de 100 milioane mp, iar numărul cadavrelor tratate depășea 8400.

În orașul Mianyang, reședința ținutului Chuanbei, grav afectat de cutremur, mulți lucrători medico-sanitari s-au ocupat zilnic de dezinfectarea fiecărui colț al localității.

Feng Yang de la centrul de control și prevenire a epidemilor din orașul menționat lucrează la Beichuan peste 10 ore în fiecare zi de la 13 mai.

„Plec dimineața la ora 7 și jumătate și lucrez fără pauză până la ora 6 după-amiază. Trebuie să dezinfectez locurile peste program. În fiecare zi pot dormi cel mult 5-6 ore. Suntem toți bine dotați cu uniforme, mănuși, măști, ochelari de protecție. Am luat toți măsuri de autoprotecție."

Peste 100 de persoane calificate în domeniu acționează în reședința ținutului Beichuan. Parte dintre acestea provin din provincia Jiangsu și municipiul Beijing. Pentru întărirea contingentului dedicat prevenirii epidemiilor, o unitate antichimică militară participă la acțiunile de dezinfectare și prevenire a epidemiilor folosind echipamentele speciale din dotare și ridicând randamentul acestor activități.

Hu Yong, factor de răspondere la centrul menționat, a declarat că activitatea de dezinfectare și prevenire a epidemiilor desfășurată la Beichuan a făcut progrese evidente.

„Toată lumea, învingând oboseala, a făcut eforturi sporite și desfășoară activitatea în mod științific. Deci rezultatele par bune. Acțiunea vizează în principal dezinfectarea spațiilor de viață, a gunoaielor, cadavrelor, îngroparea cadavrelor precum și nimicirea insectelor. Leșurile trebuie dezinfectate și acoperite apoi cu o mare cantitate de var și pulbere pentru dezinfecție. Apoi sunt îngropate la mare adâncime."

Conform programului de prevenire a epidemiilor elaborat de Ministerul Sănătății al Chinei, persoanele pentru prevenirea epidemiilor vor lucra în continuare și după încheierea acțiunilor de salvare. Hu Yong a relevat:

„După retragerea salvatorilor și voluntarilor pentru salvarea eventualilor supraviețuitori, dezinfectarea mediului și monitorizarea calității apei vor continua, ca și tratarea cadavrelor. Noi ne vom retrage ultimii."

Mao Qun'an, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, a declarat miercuri într-un interviu că în prezent în zonele sinistrate din provincia Sichuan acționează aproximativ 40.000 de lucrători medicali. Nu s-a semnalat până acum niciun caz major de epidemie în aceste zone. El a spus:

„În următoare 5 zile vor fi trimise în aceste zone echipe de prevenire și combatere a epidemilor formate în total din 2500 de persoane care vor acționa, răspândite în toate satele aflate în zona afectată de seism."

 

Pe aceeași tema