Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-03-31 16:42:38    
"Noi susținem în China un program strategic de dezvoltare durabilă"?

cri-1

„Noi susținem în China un program strategic de dezvoltare durabilă"?afirmă reprezentantul pentru China al Grupului Bosch&Siemens Electrocasnice

Stimați ascultători, bun găsit la rubrica „Meridian economic"! Grupul Bosch&Siemens este un renumit producător de aparate electrocasnice care ocupă locul întâi în Europa și trei mondial în ce privește volumul anual al desfacerilor. În anul 1994 această companie a pătruns pe piața Chinei, și-a stabilit sediul general în orașul Nanjing, provincia Jiangsu, înregistrând o evoluție constantă. Într-una din zile, președintele filialei din China, domnul Gerke Roland, ne-a povestit despre dezvoltarea companiei.

Purtând o pereche de ochelari cu rama subțire, aurită, ochii domnului Gerke Roland exprimă o deplină încredere în sine. Încă de la prima vedere ne face impresia unui om capabil și inteligent. El i-a adresat corespondentului postului nostru salutul de bun venit în limba chineză.

„Sunt foarte bucuros să vă vorbesc despre firma noastră, despre produsele nostre și marca noastră."

În anul 2002 domnul Gerke Roland a fost numit în funcția de președinte pentru zona Chinei a Grupului Bosch&Siemens Electrocasnice, dar sentimentele sale față de China datează din anul 1994, când compania a pătruns pe piața chineză. Ca prim director general pentru desfacerea produselor Siemens în China, Gerke Roland a lucrat 5 ani pentru intrarea și piață și extinderea rețelei de desfacere. Când a sosit pentru prima dată în China, el a observat că frigiderele și mașinile de spălat existente în casele chinezilor erau vechi și de un singur tip, realizând că țara noastră este o uriașă piață latentă. Nu după mult timp, Grupul Bosch&Siemens Electrocasnice a promovat pe piața chineză propriile frigidere și mașini de spălat. Gerke Roland a spus că dezvoltarea economică viguroasă a condus la creșterea veniturilor cetățenilor chinezi și a determinat accelerarea procesului de schimbare a vechii aparaturi electrocasnice. Acesta constituie principalul motiv de dezvoltare a afacerilor desfășurate de compania sa în China.

„Pentru Grupul Bosch&Siemens, dezvoltarea afacerilor în China este asemănătoare dezvoltării statutului economiei chineze în cadrul economiei mondiale. Suntem foare bucuroși să constatăm progresele din China și suntem convinși că odată cu dezvoltarea economiei chineze, activitățile desfășurate de noi în China vor înregistra, de asemenea, noi evoluții."

Până în prezent, Bosch&Siemens a construit în China trei baze de producție și o firmă de vânzări care totalizează circa 7.000 de angajați. În același timp, numărul punctelor de vânzare a produselor a depășit cifra de 600. În condițiile actuale, când numeroase companii internaționale se străduiesc să câștige segmente pe piața chineză, Bosch&Siemens ocupă o poziție aparte.

Dezvoltarea durabilă a Grupului Bosch and Siemens Electrocasnice din China

Trecând în revistă drumul dezvoltării Grupului Bosch & Siemens Electrocasnice în China vom observa că a adoptat un program strategic de dezvoltare diferit față de cele adoptate de alte firme cu capital străin din China. Când vii în China îți provoacă o impresie profundă numeroasele clădiri tip zgârie-nori din Beijing și Shanghai în care funcționează sediile generale ale companiilor străine. Însă Bosch&Siemens și-a construit sediul general la Nanjing, renumit oraș istoric și cultural din China. Vorbind despre motivația acestei alegeri, domnul Gerk a spus zâmbind:

„Noi am ales Nanjingul datorită poziției sale geografice, a faptului că este un important oraș situat în zona centrală a Chinei dar și pentru că are o însemnătate istorică și culturală deosebită, fiind capitala a 6 dinastii feudale. Peste toate acestea, Nanjingul este un centru educațional unde funcționează numeroase universități cunoscute și care dispune de personal calificat. Noi trebuie să mulțumim autoritățile provinciei Jiangsu și primăriei orașului Nanjing pentru ajutorul pe care ni l-au acordat, acesta constituind un factor major care a contribuit la succesul nostru."

Este adevărat că firma a beneficiat de bogatele resurse de personal calificat din Nanjing. Domnul Gerk a spus .

„Noi avem legături cu multe instituții de învățământ superior, spre exemplu Universitatea Sud-Est. Firma noastră oferă studenților din această universitate șansa practicii în producție și, absolvenților merituoși, locuri de muncă. Pentru a asigura calificarea muncitorilor noștri am semnat un contract cu un gimnaziu profesional din Nanjing. De asemenea, dacă printre angajații noștri sunt persoane cu real talent și manifestă dorința de a lucra în străinătate, acestea vor putea lucra și la alte companii afiliate din SUA sau din alte țări."

Formarea unui colectiv bun de angajați este foarte importantă pentru orice companie, consideră domnul Gerke. Toți angajații care lucrează la sediul general din China al Grupului Bosch&Siemens Electrocasnice pot beneficia de oportunitatea perfecționării prin cursuri pe perioade scurte sau lungi în Germania. În cadrul companiei se acordă o atenție deosebită spiritului de cooperare între angajați. Domnișoara Zhang Xiaoling, a început să lucreze la această firmă în anul 2007.

„Eu cred că este un colectiv foarte bun. Aici poți cunoaște cu claritate direcția de dezvoltare, șefii și angajații sunt săritori atunci ai nevoie și poți să înveți foarte mult."

În prezent, Siemens și Bosch - două mărci renumite aflate sub steagul corporației Bosch&Siemens - sunt mărci căutate de consumatorii chinezi. Pentru a oferi clienților servicii bune după vânzare, grupul de aparate electrocasnice Bosch&Siemens păstrează datele completate de clienți referitoare la produsele cumpărate. Corespondentul postului nostru de radio a vizitat recent un client, Shen Kuang, care a cumpărat demult o mașină de spălat. Cu toate că este un model mai vechi, mașina de spălat se menține într-o stare foarte bună de funcționare. Domnul Shen a spus:

„De 10 ani folosesc această mașină de spălat și este foarte eficientă. Sunt foarte mulțumit de ea și, uneori, pun la spălat chiar pantofii de sport."

Domnul Gerke Roland își exprimă optimismul față de perspectivele viitoare. El a spus:

„Noi vom oferi în continuare tehnologii avansate și servicii mai bune pentru a satisface toate cerințele pe care le au consumatorii față de produsele noastre."

Cu aceasta, stimați ascultători, am încheiat ediția de astăzi a rubricii Meridian economic. Realizatoarea și prezentatoarea Chen Luping vă mulțumește pentru atenție.

Dragi ascultători, în ediția de astăzi a rubricii Meridian economic veți face cunoștință cu președintele filialei pentru zona Chinei a Grupului Bosch&Siemens Electrocasnice, domnul Gerke Roland, care lucrează în China de peste cinci ani.

Pe aceeași tema