Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-10-05 19:06:00    
Marcare a celei de-a 58-a aniversări a stabiliriii relațiilor chino-române

cri-1
Să simțim alături de ambasadorul României în Republica Populară Chineză, domnul Viorel Isticioaia, pulsul relațiilor chino-române – vă prezentăm, în continuare, Emisiunea Specială dedicată celei de-a 58-a aniversări a stabilirii relațiilor diplomatice între China și România.

Bună seara, dragi ascultători, astăzi se împlinesc 58 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între China și România. Acum 58 de ani, la doar patru zile de la proclamarea Republicii Populare Chineze, România a devenit una dintre primele țări din lume care a stabilit relații diplomatice cu țara noastră. De atunci încoace, indiferent de schimbările petrecute pe scena internațională, sentimentul de prietenie dintre cele două țări a rămas același, încrederea politică reciprocă a celor două guverne s-a menținut constantă iar dorința de întrajutorare a celor două popoare nu a înregistrat nici o schimbare.

În cadrul emisiunii noastre de astăzi l-am invitat pe ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în RP Chineză, domnul Viorel Isticioaia, pentru a simți, împreună cu Domnia Sa, pulsul evoluției relațiilor chino-române din ultimii ani.

În toamna anului 2002, domnul Isticioaia a pășit, alături de soția, pe pământul chinezesc unde și-a petrecut ani din tinerețe învățând limba chineză. De această dată, revenirea sa a fost în calitate de ambasador al țării sale.

Domnia Sa și-a amintit impresiile pe care le avea în momentul revenirii sale în China.

(banda 1)

În scopul continuării promovării relațiilor bilaterale domnul ambasador, personalul ambasadei României, precum și colegii chinezi implicați în relațiile chino-române au depus eforturi în diferite domenii pentru crearea oportunităților de afirmare a României în China, mai ales pentru strângerea relațiilor comerciale și culturale dintre cele două țări. Astfel, odată cu intensificarea vizitelor reciproce ale liderilor politici la nivel înalt, și contactele economice dintre întreprinderile chineze și cele române înregistrează o creștere constantă.

(banda2)

Cu toate acestea, pe fondul bunei colaborări existente între cele două părți au mai existat și unele neînțelegeri, inevitabile în evoluția oricăror relații. Despre această realitate ne vorbește, în continuare, domnul ambasador. (banda 3)

Este adevărat că nu au fost neînțelegeri de fond, important este faptul de a ne strădui, având la bază încrederea reciprocă, să eliminăm cât mai multe astfel de situații.

În toți acești ani, domnul Isticioaia simte o tot mai mare responsabilitate pentru a-i ajuta pe chinezi să cunoască România și, de asemenea, pe compatrioții săi să afle realitățile Chinei de azi.

(banda 4)

58 de ani reprezintă doar o scurtă perioadă de timp în marele fluviu al istoriei dar, pentru China și România, pentru popoarele celor două țări, acești ani constituie un capitol important din filele istoriei celor două țări, capitol ce nu trebuie să se șteargă.

Dragi ascultători, să prețuim din generație în generație prietenia tradițională ce leagă popoarele noastre, să facem eforturi pentru o mai bună cunoaștere reciprocă a celor două țări și popoare.

Pe aceeași tema